Dacă tupeul greţos ar trebui să poarte un nume, atunci i s-ar spune Gelu Voican Voiculescu.
Sinistrul personaj din decembrie 1989, distribuit în acele zile în rolul Morţii, a stabilit suma pe care noi, românii, ar trebui să i-o plătim pentru „suferinţele îndurate în timpul regimului comunist": 748.000 de euro.
Dar să vedem despre ce suferinţe este vorba. În 1985, Voican a fost arestat şi condamnat la 11 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de falsificarea unor deconturi şi de trafic de valută. „A fost o înscenare a Securităţii", zice barba falsă a Revoluţiei.
Chiar dacă Voican are certe manifestări de mitoman, e posibil ca în cazul dosarului de infractor mărunt să nu mintă chiar de la un capăt la altul. Justiţia lui Ceauşescu obişnuia să-i încadreze la infractori de drept comun pe opozanţii regimului, fie ei complotişti sau disidenţi. Un exemplu: generalul Ştefan Kostyal, agent sovietic dovedit, nu a fost arestat pentru trădare în favoarea unei puteri străine, ci pentru furt de curent electric prin măsluirea contorului din propriul apartament! Ceauşescu încerca astfel să împuşte doi iepuri: 1. să-i scoată din joc pe inamicii săi din interior fără a-i martiriza; 2. să nu supere prea mult „ursul" sovietic.
Nu e exclus ca infracţiunile de drept comun atribuite lui Voican să fi fost doar un paravan. Orice paravan are însă rolul de a ascunde ceva. Ce fapte teribile o fi săvârşit Voican astfel încât să merite o atenţie specială din partea Securităţii? O atenţie similară cu cea acordată generalului Kostyal, dar mai mare decât cea de care a avut parte un alt agent sovietic, generalul Militaru.
Misterul ar fi putut fi risipit de dosarele întocmite de contraspionajul românesc din anii '70-'80. Cu o condiţie: temutele dosare să nu fi picat pe mâna lui Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în primul guvern Petre Roman şi
