Romanii vor aseza din nou garoafe la mormantul dictatorului, lacrimile vor face din nou turturi pe obraji, aducerea-aminte va deveni din nou ratiune de a trai. In aceste timpuri cumplite, pentru foarte multi, pe care ii inteleg, desi nu mi-i doresc drept prieteni, memoria e la fel de linistitoare ca o patura pusa pe genunchi, la gura sobei.
Ceausescu nu te dadea afara din serviciu, te chema cu drag sa mangai strungul. Ardea in tine dorinta de-a demonstra ca bratul ti-e puternic si mintea brici, sau te rodea lenea pana de dureau salele, nu conta.
Semnai statul de plata si primeai si apartament, ca sa perpetuezi clasa muncitoare, sa treaca generatiile prin uzina precum chinezii in brazda de orez.
Erai mai rasarit, sau gineai niste pui de chiaburi care se plangeau de culoare painii, iti punea partidul mana in cap. Te faceai om. Intai mai mititel, in organizatia de baza, si daca te dovedeai util, si-ti mergea gura ca proasta, dar bine orientata, cariera scria pe tine.
Aveai un unchi la Detroit, ca bietul Ioan Grosan, te chema securistul de cartier si te punea sa semnezi angajament, ca poate vrei sa faci studii, dar studiile nu vor sa-si faca de lucru cu tine. Si deveneai atent la toti si la toate, invatand sa devii vesnic, vorba poetului, sau incercai sa te fofilezi, ca bietul Ioan Grosan, bazandu-te pe talentul de a asterne anticomunism pe hartie sub forma de proza umoristica science-fiction.
...Cred ca 26 ianuarie ar trebui sa fie zi libera. Nu de tot, ci de odihna activa. O zi in care sa mergem la muzeu, sa ne arate ghizii poze de la santierele fortate, poate se vor gasi printre noi unii care chiar le-au simtit pe propria piele si vor simti nevoia sa si le aminteasca cu voce tare.
Altii sa viziteze cateva puscarii in care si-au numarat oasele, sa vada de se mai tine trupul laolalta, unii de nu si-
