Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şmecherii juridice pentru amânarea despăgubirilor de 300.000 de euro pentru casa aruncată în aer

Publicat in Adevarul, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Sentinţa care obligă firma Consiliului Local, Societatea de Drumuri Municipale, să achite despăgubiri de 300.000 de euro unui proprietar lăsat fără casă arată din nou incompetenţa, delăsarea şi atitudinea tipic românească a autorităţilor din Timişoara.

În 2008, Societatea de Drumuri Municipale (SDM) lucra pe strada Alexandru Vlahuţă. Un muncitor a agăţat o conductă de gaz, s-a produs o explozie, iar casa a fost distrusă. Aşa cum se întâmplă într-o ţară civilizată, proprietarul a mers în instanţă, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză, obligând SDM-ul să plătească despăgubiri de 300.000 de euro. În paralel, fosta conducere a societăţii nu a făcut nicio anchetă internă pentru a stabili cine se face vinovat de explozie, dacă a greşit muncitorul, şeful de echipă sau dacă ţeava a fost agăţată din cauza planurilor subterane inexacte care fac din Timişoara o bombă cu ceas.

VOCEA BANATULUI Terorişti prin incompetenţă

Gunoi ascuns sub preş

Pe toată perioada procesului fosta şi actuala conducere a SDM au tăcut mâlc. După pronunţarea sentinţei executorii, dar irevocabile, care obilgă SDM la plata daunelor, reprezentanţii societăţii au venit în faţa acţionarului, Consiliul Local, pentru a cere aprobarea în vederea următoarelor demersuri: plata imediată a despăgubirilor sau atacarea deciziei la o instanţă superioară. „Este jenant să veniţi în faţa noastră, fără să fie o făcută o anchetă internă care să stabilească vinovatul şi după ce gunoiul a fost ascuns sub preş”, a spus viceprimarul Adrian Orza.

Explozie la Timişoara: Doi tineri au fost arşi şi o casă a fost distrusă. Un cartier nu are gaz, iar un bulevard este blocat

Motive de amânare a plăţii

Deşi poate bloca în orice moment activitatea Societăţii de Drumuri Municipale, proprietarul casei explodate a acceptat o reducere a sumei cu 50.000 de euro şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024. Ce spune Emil Boc după ce a câștigat un nou mandat la primăria Cluj-Napoca cu peste 42%

HotNews acum 13 minute
Emil Boc a obținut al șaselea mandat de primar al orașului Cluj-Napoca, arată datele transmise de Autoritatea Electorală Parlamentară. Ce le-a transmis clujenilor care i-au oferit încrederea pentru încă patru ani la primărie. Emil BocFoto: AGERPRES

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum 18 minute
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum o ora
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 41 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 4 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Cântăreața Andreea Bănică susține că a fost jignită și amenințată de artistul international, Toni Cottura

Ziua Constanta acum 18 minute
Cântăreața Andreea Bănică a mărturisit pe rețelele de socializare că, după un concert recent susținut la Cluj, a fost jignită și amenințată de Toni Cottura, artistul international. „Sunt în șoc! Acest om m-a înjurat și amenințat pe scările scenei

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°