Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horea Pop, „căutătorul“ de comori dacice

Publicat in Adevarul, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Ca arheolog la muzeul din Zalău, Horea Pop a descoperit o serie de tezaure dacice. El spune că zona Depresiunii Şimleului are cea mai mare densitate de tezaure dacice din ţară, chiar mai mare decât cea din Munţii Orăştiei.

A fost pasionat de arheologie de când era mic. În clasa a VII-a şi-a făcut o colecţie de cioburi, printre care unele erau dacice. A avut şi norocul să trăiască la Şimleu Silvaniei, zonă foarte bogată în situri arheologice, Măgura Şimleului fiind cunoscută la ora actuală ca fiind cel mai important sit dacic din nord-vestul României.

„Virusat“ de tatăl său

Horea colecţiona cioburile pe care le găsea pe Dealul Cetăţii sau prin Castelul Bathory, activitate pentru care a primit, la vremea respectivă, distincţia Meritul Pioneresc, în clasa a VIII-a. „Unii spuneau că am primit această distincţie pentru că eram fiul primarului, dar nu este aşa“, povesteşte, amuzat, arheologul. „Dar eu cred ca a fost mâna regretatului Alexandru V. Matei şi a profesorului de istorie Aurel Chituc, de asemenea dispărut dintre noi”, mai spune el.

„Tatăl meu, Ioan Pop, era pasionat de istorie, de la el am luat virusul. În 1978, regretatul Alexandru Matei, fostul director al muzeului, săpa la Şimleu şi venea destul de des pe la ai mei. A vrut să-mi vadă colecţia de cioburi. O ţineam în coteţul porcilor dezafectat”, povesteşte Horea.

Doctorat despre dacii care au trăit aici

Aşa că s-a dus la Facultatea de Istorie din Cluj în anul 1986, iar la Muzeul din Zalău a ajuns după absolvire, în 1991. Doctoratul, despre dacii sălăjeni, l-a susţinut în anul 2000. „Am fost ultima generaţie care a terminat cu repartiţie. Am fost repartizat ca profesor de istorie la Săcueni Bihor, dar pentru că la muzeul din Zalău era nevoie de un arheolog, am ajuns să lucrez la instituţia sălăjeană, cu o întrerupere de trei ani (1994-1997) la Institutul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 39 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 37 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 24 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 10 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°