Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensiile militare recalculate până în decembrie, angajatorii obţin adeverinţele

Publicat in Romania Libera, joi 27 ianuarie 2011 ·

Procesul de recalculare a pensiilor militare va fi prelungit până la sfârşitul acestui an, dar instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari, informează Mediafax.

Modificările sunt prevăzute în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Pensiile vor fi recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare şi punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislaţia în vigoare la data recalculării.

Pensiile militare recalculate vor putea fi însă revizuite şi la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, din care să rezulte alte date decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial şi perioade suplimentare la vechimea în serviciu. Drepturile de pensii revizuite se acordă de la 1 ianuarie 2011 dacă cererea, împreună cu actele doveditoare, a fost depusă în termenul general de prescripţie sau de la data întâi a lunii următoare celei în care cererea a fost depusă la casa de pensii peste acest termen general.

În cazul pensiilor recalculate pentru care până cel târziu la 31 decembrie 2011 nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual va fi utilizat cuantumul soldelor lunare corespunzătoare gradelor militare deţinute, a funcţiei minime corespunzătoate gradului, dar nu mai puţin decât salariul mediu brut pe economie.

"Pensiile recalculate pe baza veniturilor lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumul rezultat în urma recalculării", se arată în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot la ora 15.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 50 minute
Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 15.00, la nivelul județului Constanța, au votat 169.751 de alegători, echival

Prezenţă la vot de aproape 160% într-un sat din Timiș

HotNews acum o ora
Prezenţa la vot la alegerile locale și europarlamentare se apropia, la ora 14.00, de 160% într-un sat din județul Timiș, conform datelor publicate de HotNews.ro în secțiunea specială Alegeri.HotNews.ro. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 5 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Horoscop 10 iunie 2024. ZODIA care își va duce la bun sfârșit proiectele

Gandul acum 50 minute
S-ar putea să existe tensiuni astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de luni, 10 iunie 2024. Berbec S-ar putea să constați că există o anumită opoziție din partea altor persoane astăzi, mai ales în ceea ce privește emoțiile. S-ar putea să t

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 3 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 3 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Parteneri de guvernare, nu și la „locale”! Candidatul PNL Slatina, acuzat că a bătut un consilier local PSD

Gandul acum 2 ore
Cel mai grav incident apărut în prima parte a zilei de 9 iunie, data alegerilor europarlamentare și locale, s-a petrecut în Slatina, județul Olt Acolo, candidatul PNL la funcția de primar este acuzat că bătut un consilier local PSD. Coaliția PSD-PNL

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°