Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Edituri mici, nume mari

Publicat in Observator Cultural, joi 27 ianuarie 2011 ·

Ne parvin cîteva lucrări apărute la edituri fără firmă mare. Se dovedeşte, pentru a nu ştiu cîta oară, că, pe lîngă marile şi prestigioasele edituri care scot cărţi – multe realmente valoroase – pe bandă rulantă, există şi edituri mai mititele, cu planuri editoriale mult mai modeste şi cu apariţii mai mult sau mai puţin sporadice. Producţia lor nu are parte de o bună difuzare: într-o cultură, cărţi bune şi cu rostul lor – să zicem, de nişă – trec de multe ori neobservate. Dintre aceste apariţii mai greu accesibile, am ales pentru cititorii noştri cîteva cărţi, absolut remarcabile, după opinia mea. Primul volum despre care vom încerca să spunem cîteva cuvinte aparţine unui distins profesor de la Universitatea din Bucureşti. Un latinist de şcoală nouă, format în buna tradiţie a vechii şcoli a clasicismului românesc. Despre prof. univ. dr. Liviu Franga este vorba şi despre ale sale Scrisori din mica latinitate (Editura Muzeul Literaturii Române, 2010). Sînt adunate în volum texte apărute iniţial în diverse publicaţii, de diverse calibre. Unele mai vizibile şi cu ştaif (România literară, Observator cultural, Vatra sau Timpul), altele de circulaţie restrînsă, precum Analele Universităţii Bucureşti sau Itinera, publicaţie a Inspectoratului Şcolar Bacău. Volumul mai beneficiază şi de două texte amical-omagial-colegiale semnate de dr. Lidia Vianu şi de Anca-Cristina Dan. Un util segment bio-biliografic închide cartea, ca o ştampilă pusă pe o scrisoare de recomandare către rectorat. Volumul – masiv, circa 450 de pagini, cu corp de literă ce ar face bucuria ceasornicarilor/bijutierilor… – face parte din categoria celor ce ar intra la secţiunea „varia“ sau „miscellanea“. Avem şi explicaţii savante pe diverse teme, şi recenzii de carte, şi portrete, şi elogii aduse unor mari savanţi sau idei, şi comentarii inimoase pe teme de cultură clasică; un „Fals epilog“ dă explicaţi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 3 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 47 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

”Te omor!”. Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce doi bărbaţi lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Poliţiştii Secţiei 18 Bucureşti fac cercetări, după ce în mediul online au apărut imagini cu doi bărbaţi care lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană. ”Te omor!”, strigă unul dintre bărbaţi în timp ce sparge geamul şi înjură. Poliţia Capitale

O femeie de aproximativ 35 de ani a murit după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Galaţi / Anchetă pentru identificarea victimei

News.ro acum 47 minute
O femeie de aproximativ 35 de ani a murit, joi, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Galaţi, iar poliţiştii încearcă să o identifice şi să stabilească ce s-a întâmplat. ”La data de 20 iunie 2024, la ora 11:45, Inspectoratul de Poliţie

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum o ora
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 6 ore
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 4 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Vremea

București
acum

36°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°