Pentru cîteva ore, şahul a fost sportul-rege într-un liceu bucureştean. Regina s-a mutat din cartea de istorie direct pe tabla de joc, pionii au fost, pentru prima oară, premianţi, iar piesele s-au mişcat la simpla comandă a celor doi finalişti.
“Geniul înseamnă 99 % transpiraţie şi doar 1 % inspiraţie”, afirma Thomas Alva Edison cu un secol şi jumătate în urmă. Jocul de şah nu alterează în niciun fel proporţiile procentuale enunţate de marele inventator, ci doar demonstrează strînsa legătură între inteligenţă sau momente de sclipire şi imensul efort psihic depus pentru a putea elimina, pe rînd, piesele de pe tabla de joc. Careul însufleţit Inspiraţia secolului al XIX-lea pare a fi mai actuală ca niciodată, deoarece holul Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu” pare desprins din celebra „Alice în ţara minunilor”, fantezia autorului britanic Lewis Carroll. În locul traversat zi de zi de zeci de adolescenţi grăbiţi să ajungă la cursuri se întinde o uriaşă tablă de şah, iar în locul clasicelor piese, folosite de zeci de ani în rotonda Cişmigiului, se află elevi ai liceului, transformaţi pentru cîteva clipe din olimpici sau premianţi în personaje feerice. De jur împrejur, zeci de elevi curioşi aşteaptă intrarea în scenă a celor doi finalişti, iar după tragerea la sorţi pentru desemnarea culorilor, partida poate începe. Într-un ritm sfios, ce-i drept, deoarece avangarda pionilor, în marea majoritate elevi de clasa a cincea, se orientează cu greu după ce aud indicaţiile primite de la şahiştii-comandanţi. N-a fost să fie Blitzkrieg! Odată cu trecerea timpului, piesele încep să dispară de pe uriaşa tablă de joc, însă partida este departe de a se fi încheiat. Oboseala începe să cuprindă piesele de joc, iar pionii, consideraţi în jocul de şah drept bravi soldaţi, nu îşi respectă blazonul şi încep să ceară, milos, un scaun care să le mai aline suferinţa. Du