Conducerea HCM Constanţa este interesată de serviciile a cinci internaţionali români de la formaţia UCM Reşiţa dacă aceştia sunt declaraţi liberi de contract de către Federaţia Română de Handbal din cauza datoriilor pe care le are clubul bănăţean faţă de ei.
Jucătorii pe care HCM Constanţa îi are în vizor sunt Gheorghe Irimescu (pivot), Alexandru Stamate (inter stînga), Cristian Fenici (centru), Valentin Ghionea (extrema dreapta) şi Ionuţ Georgescu (inter dreapta - extrema dreapta).
Directorul executiv al HCM Constanţa, Nurhan Ali, a confirmat interesul pentru cei cinci jucători de la UCM Reşiţa. "Suntem interesaţi de aceşti jucători, ei ar putea ajunge la Constanţa dacă vor fi declaraţi liberi de contract şi dacă vor accepta criteriile de performanţă şi ofertele salariale", a spus Nurhan Ali.
În plus, alţi doi handbalişti, Marius Novanc (Pandurii Tg. Jiu) şi Iulian Stamate (CSM Bucuresti), ambii pivoţi, sunt doriţi la HCM Constanţa pentru a suplini absenţa lui Silviu Băiceanu, care s-a operat la genunchi şi ar putea lipsi până la finalul campionatului.
Jucătorul Ionuţ Georgescu a declarat, joi, că a depus memoriu pentru a deveni liber de contract deoarece clubul UCM Reşiţa nu i-a achitat salariul de mai bine de trei luni. "Când am semnat astă vară cu Reşiţa nu-mi imaginam că voi trece prin asemenea momente. Am avut promisiuni că se vrea performanţă, dar probleme au fost la tot pasul şi s-au agravat de când patronul echipei a fost arestat. Am depus memoriu pentru a deveni liber de contract, iar dacă până pe 7 februarie nu primesc banii voi părăsi echipa. În situaţia mea mai sunt şi alţi colegi. Deocamdată, nu am discutat cu altă echipă, nu cred că ar fi fair-play", a spus Georgescu.
Extrema dreaptă în vârstă de 28 de ani se pregăteşte în aceste zile cu divizionara A Petrolul Teleajen Ploieşti, formaţie care, în ciuda locului I din Seria B, se