“În momentul în care ai o demni­ta­te publică, nu poţi să faci con­tract cu tine însuţi, pen­tru că tu însuţi repre­zin­ţi statul. (…) Statul nu poate fi populat de o elită politică născută de pe ur­ma aces­tui mecanism de spo­liere a resurselor publice cu ajutorul sprijinului de la partid”, afirma europarlamenarul P.D.-L. Cristian Preda, în vara anului trecut – în plină dezbatere, polemici şi supărări inter şi intra­organizaţii de partid, generate de propunerea oficială a Elenei Udrea ca membrii P.D.-L. cu funcţie pu­blică şi afaceri cu statul să opteze pen­tru una dintre acestea. (Ca o paranteză, Cris­tian Preda este unul dintre personajele po­li­tice care şi-au luat în serios rolul şi care pare să şi-l fi asumat şi pe cel al luptătorului cu mo­ri­le de vânt, la care se vede obligat ori de câte ori pune faţă în faţă politicile de partid cu su­biecte gen integritatea sau teoriile despre con­flictul de interese). Nu este clar dacă, în vara anului trecut, aducerea în discuţie a ace­stei teme sensibile a fost bună intenţie sau pu­ră demagogie, atâta timp cât, la câteva zile după aceea, capi­tolul fusese închis.

Subiectul a fost redeschis în decembrie, când Monica Macovei (un politi­cian din acelaşi grup al “idealiştilor”, din care face parte şi Cristian Preda) organizase o con­fe­rin­ţă internaţională pe tema corupţiei şi a integri­tă­ţii partidelor, în timpul căreia a fost adoptată o rezoluţie prin care li s-a cerut tutu­ror partide­lor de dreapta din Europa Centrală şi de Est să pro­moveze criterii de integritate şi de com­pe­ten­ţă în accesul la funcţiile publice şi în ierar­hie. Un eveniment care nici măcar polemici nu a mai stârnit, semn că segmentul vizat con­ştientizează că legislaţia îi permite o delimitare clară între retorica de partid şi practică, mai ales când partizanii acestui mod de a face po­li­ti­că formează un monolit policolor, care asi­gură an