În urma incidentelor de Ziua Unirii de la Focşani şi Iaşi, câţiva reprezentanţi ai puterii s-au lansat în afirmaţii riscante sau comparaţii penibile. Ele făceau trimitere în primul rând la faptul că cei care l-au huiduit pe preşedintele României nu respectă simbolurile ţării, imnul de stat şi sărbătoarea în sine. Aducând vorba despre patriotism, actuala putere devine brusc un elefant ce perorează despre graţie. Întâi de toate, accept ideea că în timpul Imnului de stat nu te scobeşti în nas, nu strigi împotriva cuiva, nu te manifeşti ca la piaţă. Te poţi abţine două minute, chiar dacă eşti îngheţat de frig şi revoltat până în măduva oaselor când îl vezi în faţa ochilor pe cel care ţi-a luat abuziv din banii care ţi se cuvin.
Să faci tot felul de gălăgii în timpul intonării Imnului de stat e ca şi cum ai vorbi tare, la telefonul mobil, în timpul slujbei din biserică. Ne place atitudinea francezilor sau a americanilor faţă de simbolurile lor naţionale, dar nu prea învăţăm nimic de la ei.
Dar de aici şi până la acuzaţiile de manipulare, de considerare a celor nemulţumiţi drept „prostime cu patru clase”, cum a făcut-o un cunoscut securist moldovean cu părul alb, e drum foarte lung.
Personal detest aceste manifestări publice, în care tot soiul de păcătoşi ai puterii scutură colivele şi se închină pentru bunăstarea lor. Sau vorbesc despre iubirea de ţărişoară, pe care ei o siluiesc zilnic şi o buzunăresc săptămânal, lăsând-o înapoiată, pentru că aşa e mai uşor de manipulat. Din punctul meu de vedere, România ar trebui să devină o ţară funcţională, cu respect faţă de cetăţenii săi, înainte ca umflaţii puterii să se bată cu pumnul în piept. Suntem într-un moment în care nu prea avem cu ce ne lăuda. Sunt pe ici, pe colo, câteva excepţii. În toate clasamentele oficiale europene, ultimele locuri ne sunt mereu rezervate când vine vorba
