Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recalcularea pensiilor militare a fost adoptată

Publicat in Romania Libera, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Guvernul a adoptat vineri, în şedinţa specială convocată pentru acest subiect, ordonanţa de urgenţă privind medologia de recalculare a pensiilor militare, au declarat surse oficiale, potrivit NewsIn.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după o întâlnire cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Interne, Traian Igaş, şi directorii serviciilor de informaţii, că, urmare a deciziei ICCJ, HG 735/2010, care cuprinde normele de aplicare a Legii 119/2010, se suspendă. El a menţionat însă că Legea 119/2010, pe baza căreia se recalculează pensiile, rămâne în vigoare.

Şeful statului a explicat că pensiile recalculate în baza Legii 119 sunt valabile şi că va fi emisă o nouă hotărâre de Guvern pentru metodologia de aplicare a legii. Băsescu a precizat că noua HG de aplicare a Legii 119 va ţine cont de elementele invalidate de instanţele judecătoreşti, urmând să stabilească un nou mecanism de strângere a datelor, astfel încât responsabilitatea dovedirii contribuţiilor la pensii şi vechimii să o aibă autorităţile.

În proiectul de Ordonanţă de Urgenţă se precizează că pensionarii nu vor mai trebui să caute şi să aducă adeverinţele legate de veniturile obţinute. Acest lucru va fi făcut de către instituţiile statului.

Însă, vestea proastă pentru pensionari este că dacă autorităţile nu identifică toate veniturile obţinute, atunci vor lua în calcul cuantumul soldei de soldat sau salariul minim pe economie. Asta înseamnă că unii pensionari ar putea primi mai puţini bani decât ar trebui. În această situaţie, autorităţile au termen limită până la 31 martie 2012 pentru a face rost de toate documentele, pentru a face o nouă recalculare, iar după această dată se va decide dacă pensionarii miliatri au de luat bani de la stat sau de returnat.

În cazul în care vor avea de primit ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția română scoate la concurs 1.053 de posturi . Vezi în ce specialități sunt scoase la concurs

Ziua Constanta acum 41 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac on-li

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 58 minute
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte criteriile pentru aderarea la zona euro

Mediafax acum 30 minute
Comisia Europeană a publicat miercuri raportul de convergenţă, care evaluează progresele înregistrate de statele membre în direcţia aderării la zona euro. Conform acestuia, România nu îndeplineşte condiţiile.

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 2 ore
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°