Multe partide mor inainte de a se naste la tribunal, dar cele mai multe se sting dupa. Daca ar sta cineva sa studieze emulatia doctrinara a romanilor, capacitatea lor de asimilare a ideologiilor universale de succes, ar descoperi cu usurinta ca n-a ramas mai nimic neexperimentat.
Din pacate, a contat mai putin potrivirea acestor forme ale constiintei social-politice cu fondul autohton, motiv pentru care au disparut, fara a lasa ceva in urma.
Personalitatile in jurul carora s-au incercat constructii partinice efemere au avut aceeasi soarta cu a formatiunilor, in cazul fericit cand n-au fost absorbite, ori canibalizate de altele, deja existente. Chiar si asa, numarul partidelor legitimate prin sufragii, avand consilieri, deputati, senatori, presedinti, il surclaseaza pe acela din tarile cu democratie asezata.
Totusi, fragmentarea nu se datoreaza doctrinelor, cat unor jupani si bisericute de partid, usor de perceput cand se decid candidaturile.
Prezentata de ele insele, evolutia formatiunilor romanesti nu coincide vreodata cu realitatea. Slaba coeziune interna, derizoriul unor institutii precum Autoritatile Electorale Permanente, locale ori centrale, fac imposibila o radiografie exacta a personalului si a aderentei la mase a partidelor, iar mitomania liderilor si activistilor va continua.
Toti se lauda cu liste impresionante de membri, cu organizatii in toate catunele, strazile, comunele, iar partidele lor sunt mari, puternice, victorioase, puse pe fapte mari.
Nici pana azi n-a raspuns nimeni la acuzele PRM, care de fiecare data castiga alegerile, dar nu si puterea, din pricina americanilor, a rusilor, a ocultei mondiale, in cardasie cu cea locala.
Partidele favorite dupa '89, FSN, PDSR, Conventia Democratica - PNTCD, PSD, Alianta DA PNL-PD si apoi PD-L au beneficiat la urne de entuziasm