Sa facem un exercitiu de imaginatie. Cu nota ca el nu va fi de interes decat cititorilor cu apetente pentru strategie politica si analiza ei. Si cu scuze pentru ceilalti cititori pentru ca ne permitem cu atata usurinta sa fim ispititi de circumstante. Evolutiile recente fac insa prea tentant un astfel de exercitiu. Nu putem rezista tentatiei.
Sa presupunem ca o tara est-europeana trece printr-o criza economica. Criza are origini atat structurale (probleme interne mai vechi, nerezolvate) cat si conjuncturale (probleme determinate de impactul economiei globale in recesiune). Conducerea politica a tarii face tot ce se poate face, mai bine sau mai rau, mai competent sau incompetent, in conditiile date. Trebuie sa ia masuri de austeritate. Nu are grade de control prea mari asupra evolutiei economice. Cel putin pe termen scurt. Poporul e nemultumit. Popularitatea conducerii politice scade vizibil. Dar economia are logica ei si mare lucru nu poate face, dincolo de masurile luate (bune, rele) decat sa astepte.
In acelasi timp, mass media din tara respectiva discuta intens despre criza economica, legand-o sistematic de conducerea politica actuala a tarii, de coruptie si iresponsabilitate si -prin implicatie- de problema clasei politice. Politicienii puterii si in special liderii sai, sunt acuzati si responsabilizati. Zi de zi, sistematic. Astfel incat electoratul nici nu mai percepe criza ca pe altceva decat ca pe un fenomen politic, legat de conducatori, de clasa politica si de coruptia acesteia. Orice perceptie privind dimensiunea economica, europeana sau globala a crizei este estompata in dezbaterea publica, dezbatere setata si dominata de mass-media hotarate sa faca din criza o tema pur politica.
Odata indusa aceasta perceptie, asocierea dintre problemele economice ale cetateanului de rand si ideea de clasa politica abuziva si corupta devi
