Pornite mai repede decât România în cursa contracronometru a trecerii la economia de piaţă, statele foste comuniste se aflau la începutul anului 1991 în diverse stadii de dezvoltare economică. Printre cele mai mediatizate cazuri se aflau Polonia, Ungaria şi Republica Federativă Cehă şi Slovacă. La rându-le, Bulgaria, România şi Iugoslavia bâjbâiau, cu mai puţin succes, în negura tranziţiei. După unirea cu Germania Occidentală, fosta RDG lăsase în sarcina economiştilor vest-germani grijile privatizării.
Cele mai drastice măsuri s-au luat în Polonia, unde s-a aplicat "Planul Balcerowicz”, după numele ministrului de Finanţe. Sub sintagma deloc prietenoasă "terapia de şoc”, strategia poloneză a beneficiat de consilierea lui Jeffrey Sachs, macroeconomist american, profesor la Harvard. La data iniţierii reformelor, Polonia avea datorii externe de 42,3 bilioane de dolari. Cu sprijinul financiar al FMI-ului, s-au făcut noi investiţii. De privatizare se ocupa Trezoreria şi Ministerul transferului proprietăţii. Eficiente pe termen lung, măsurile drastice ale Guvernului polonez au avut consecinţe sociale. Puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut în 1990 cu 30 la sută, deşi, pe hârtie, salariile erau mai mari şi de 6 ori faţă de ultimul an de comunism. Milionari în zloţi (salariul mediu în noiembrie 1990 era de 1,4 milioane) polonezii erau în realitate tot mai săraci. În doar zece luni, 926000 de polonezi, adică peste 5 la sută din populaţie, rămăseseră fără locuri de muncă. Privatizarea era mai avansată în comerţ şi turism. Ce te faci însă cu marile întreprinderi ? La începutul anului 1991, abia 5 astfel de mastodonţi scoseseră la vânzare acţiuni.
În Republica Federativă Cehă şi Slovacă, privatizarea fusese gândită de la început în două etape. Prima, "mica privatizare”, a reformat prestările de servicii în ateliere, care erau vândute cetăţenilor prin l