Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii de peste 5 milioane de lei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 ianuarie 2011 ·

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are în plan, în acest an, investiţii de peste cinci milioane de lei în reabilitarea şi extinderea unor secţii, transmite Mediafax. Jumătate din sumă este asigurată de Consiliul Judeţean Sibiu, iar pentru restul s-au făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii.

Planul de investiţii de peste cinci milioane de lei vizează extinderea şi reabilitarea clădirilor în care funcţionează Clinica de Chirurgie, Clinica de Oftalmologie, dar şi Unitatea de Primiri Urgenţe. „Avem în plan, pentru 2011, reparaţia capitală a acoperişului de la blocul chirurgical şi mansardarea acestuia. Valoarea totală estimată a investiţiei este de 4.000.000 de lei, din care Consiliul Judeţean Sibiu asigură 1.000.000 de lei, iar pentru restul sumei s-au facut demersuri către Ministerul Sănătăţii.De asemenea, avem în plan extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, un proiect cu o valoare totală estimată la 400.000 de lei. Proiectul presupune extinderea clădirii în vederea asigurării mai multor funcţionalităţi: sală de triere pacienţi, sală de aşteptare aparţinători, cameră pentru depozitarea temporară a pacienţilor decedaţi, copertină de protecţie împotriva intemperiilor pentru maşinile de intervenţie şi altele“, a declarat pentru Mediafax, Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al spitalului.

De asemenea, spitalul mai are în planul de investiţii şi reparaţia capitală a Secţiei de Oftalmologie, în valoare de 937.375 de lei, bani asiguraţi de Consiliul Judeţean Sibiu.

Raluca Puşcă a precizat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este beneficiarul a două proiecte derulate de Consiliul Judeţean Sibiu şi Ministerul Sănătăţii.

În primul proiect este vorba despre reabilitarea Ambulatoriului de Specialitate nr.1, acţiune care se realizează printr-un proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Judeţean Sibi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 12 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 11 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°