Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că România nu va fi afectată de o criză alimentară care să o ducă în starea de foamete, cu condiţia ca oamenii să muncească, potrivit Agerpres.
"Dacă românul nu va fi suficient de harnic, poate suferi de foame, ca în orice gospodărie. România nu are voie, în condiţii normale, să aibă probleme sau să se discute despre foame", a afirmat Tabără, într-o conferinţă de presă.În ceea ce priveşte o eventuală creştere a preţurilor la produsele alimentare, ministrul Agriculturii s-a declarat convins că aceasta nu se va produce, deoarece nu există motive."Cei care merg doar la televiziuni şi discută preţurile, nu au date, nu reprezintă o certitudine. Eu ştiu că specialiştii trebuie să aibă o tehnologie, ceea ce înseamnă că ai nişte costuri. Aştept de la ei şi celelalte verigi, dincolo de producător şi procesator. De exemplu, în Franţa, la carnea de porc, creşterile pe lanţul de distribuţie sunt de 2 - 2,5 ori mai mari decât ceea ce înseamnă costurile de procesare. De altfel, şi în Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene s-a discutat despre acest aspect, respectiv, să nu ne oprim doar la nivelul lanţului de procesare, ci să se meargă mai departe, la lanţul de distribuţie, care presupune cea mai mare parte din ceea ce înseamnă profit", a afirmat Tabără. Ministrul a reiterat ideea afişării celor două preţuri ale produselor în magazine, susţinând că aceasta va fi materializată cel puţin prin colegii săi deputaţi. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că România nu va fi afectată de o criză alimentară care să o ducă în starea de foamete, cu condiţia ca oamenii să muncească, potrivit Agerpres.
"Dacă românul nu va fi suficient de harnic, poate suferi de foame, ca în orice gospodărie. România nu are voie, în condiţii normale, să aibă proble