În weekend, politicienii se retrag să-şi încarce bateriile pentru bătăliile aprige din următoarele zile. Scăpaţi de zgomotul infernal al şatrei politice, avem răgazul să urmărim ce se mai întâmplă prin lume.
Iar dacă vom găsi nebuni mai mari decât ai noştri, ne vom întoarce acasă, la fel ca nefericitul lui Creangă din „Prostia omenească". Dacă nu, nu!
Un fost ministru de Externe finlandez, Ilkka Kanerva, a fost inculpat pentru corupţie. Acuzaţia: luare de mită, sub forma unei sponsorizări de 50.000 de euro pentru organizarea unei petreceri. Vestea e îngrozitoare: dacă şi finlandezii au început să facă din astea... În aşteptarea unor ştiri similare din Suedia şi din Norvegia, ne încolţeşte o bănuială: nu cumva domnul Kanerva o avea strămoşi prin România? Iar Valhalla nu înseamnă, de fapt, Valahia?
Revoluţia din Egipt a ajuns la faza jafului generalizat. Protestatarii au atacat piramidele şi Muzeul Egiptului, în speranţa că vor pune mâna pe cât mai multe comori. Au smuls capetele a două mumii, au distrus statui, au mutat sarcofage, au furat artefacte. Armata a intervenit în forţă, salvând ce se mai putea salva din milenarii faraoni. Hoţii au fost arestaţi la ieşirea din muzeu. Ce sălbatici! La noi, în decembrie '89, cei mai pragmatici dintre revoluţionari s-au mulţumit cu un televizor, o carpetă, un caşcaval, o salbă de cârnaţi... E drept că nici n-au găsit mumii cărora să le smulgă capetele. Dacă n-am avut faraoni... Şi dacă în urmă cu trei-patru mii de ani stăteam prin peşteri în loc să construim piramide...
Sunt trist: arhipelagul „Harta Lumii", cea mai ambiţioasă construcţie din lume, se scufundă. Cele 300 de insule artificiale, situate la patru kilometri de coasta Dubaiului, au început să se erodeze. Valurile îşi iau înapoi nisipul scos de pe fundul Golfului Persic. Un proiect megalomanic, de 14 miliarde de dolari, se duce pe