Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat duminică, după o întâlnirea cu primarii de sector, că facturile la căldură ar putea să crească deoarece municipalitatea nu-şi mai permite să subvenţioneze gigacaloria, pe fondul ajutorului scăzut venit de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit NewsIn.
"Municipalitatea suportă în continuare, dar cum trendul de creştere a gigacaloriei este pozitiv nu ne face decât să intrăm într-o groapă, nu într-o gaură, de unde nu o să mai putem ieşi pentru că nu putem să subvenţionăm. Nu o să putem face faţă subvenţiilor pe care trebuie să le acordăm populaţiei. Asta va însemna creşterea facturilor şi aşa mai departe", a comentat Oprescu.
Pentru a nu se vehicula ideea că Primăria a anunţat o creştere a gigacaloriei, Biroul de presă al PMB a transmis următoarea precizare: "Primarul General nu a anunţat o astfel de creştere, ci a vorbit despre soluţiile Primăriei Capitalei în ceea ce priveşte subvenţia versus posibilitatea privatizării sau concesionarii RADET".
Primarul Capitalei a reclamat faptul că nu a primit îndeajunse fonduri din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor care să completeze subvenţia acordată de municipalitate pentru preţul gigacaloriei. "MAI a participat întâi pe hârtie cu jumătate la subvenţia pentru căldură, dar în realitate cu un sfert din suma respectivă, iar anul acesta nici măcar cu jumătate din sfertul stabilit la nivelul anului 2008. În felul acesta nu facem decât să ne furăm căciula", a spus Sorin Oprescu.
În plus, primarul Oprescu a anunţat că îi va informa în permanenţă pe edilii de sector cu privire la evoluţia acestei probleme şi în principal cu acţiunile "unor băieţi" care cer bani regiilor de stat în contul unor datorii. "Le-am prezentat primarilor şi o să le trimit scenariile făcute pentru că trebuie să fim pregătiţi în momentul în care băieţii a