Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul infracţiunilor stradale, în scădere

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 30 ianuarie 2011 ·

Infracţionalitatea stradală înregistrată la nivelul judeţului Mureş în anul 2010 a înregistrat o scădere cu aproape trei procente comparativ cu anul 2009, a anunţat, vineri, 28 ianuarie, comisar şef Valentin Pescari, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţeană (IPJ) Mureş, cu ocazia prezentării raportului anual de activitate. „Criminalitatea stradală constituie una din priorităţile Poliţiei Române, având în vedere impactul social deosebit pe care aceste fapte îl produc şi faptul că afectează sentimentele de siguranţă publică. Ca urmare a activităţilor desfăşurate în anul 2010 de către efectivele de ordine publică, infracţionalitatea stradală, în special cea judiciară, sesizată, a înregistrat uşoare scăderi faţă de anul 2009, respectiv de la 959 la 931, reprezentând -2,92%”, a arătat Valentin Pescari.

De asemenea, în 2010 au fost desizate 4.419 infracţiuni contra persoanei, cu un minus de 147 de infracţiuni, iar numărul infracţiunilor contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii au fost de 2.507, cu 170 mai puţine decât anul 2009. „În 2010 am avut o activitate preponderent pozitivă, aşa cum a apreciat şi domnul chestor Căbulea, de la care am primit unele indicaţii cu privire la finalitatea pe care am înregistrat-o la Târgu-Mureş şi în judeţul Mureş. Sper ca în anul 2011 să continuăm tot în acest trend şi să avem o activitate foarte bună”, a afirmat Valentin Pescari.

Rezultate apreciate de Ioan Nicolae Căbulea

La bilanţul anual al Poliţiei mureşene a luat parte şi chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a apreciat activitatea foştilor colegi ca fiind una preponderent pozitivă. „A fost o onoare pentru mine, ca fost şef al Poliţiei mureşene, să evaluez activitatea colegilor din acest judeţ. Apreciez activi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 9 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 42 minute
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

UPDATE - ANM - Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte. Este afectată şi Capitala - HARTA / Instabilitate atmosferică în mai multe zone, începând de duminică, de la ora 14 - HARTA

News.ro acum 9 minute
Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte duminică, fiind afectată şi Capitala. Meteorologii precizează că la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice. De la ora 14.00, intră în

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 2 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Germania, lidera Grupei A, înfruntă Elveţia şi Scoţia întâlneşte Ungaria, la startul rundei a treia

Mediafax acum 2 ore
22:00: Elveţia - Germania (Grupa A, Frankfurt) Elveţia nu a reuşit să completeze golul frumos al lui Xherdan Shaqiri în remiza 1-1 cu Scoţia de la Köln, dar cele patru puncte obţinute de naţionala din ţara cantoanelor în două meciuri îi plasează pe

Trafic feroviar oprit temporar în județul Mureș după ce mai mulți copaci au căzut pe calea ferată

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar duminică, între Topliţa şi Lunca Bradului, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată, două trenuri de călători fiind oprite în staţii. După curăţarea liniei şi reînscrierea în circulaţie a celor două

Cutremur în România, duminică dimineața!

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 23 Iunie 2024 la ora 05:34:20 (ora locală a României) s-a produs în Zona Seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 115.3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50km NV de Buzău, 6

Ungaria: Forţele Armate au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială. Ce avantaje au cei care se înscriu

News.ro acum o ora
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°