Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Niculescu: „Ne lipseşte doar puţin noroc!“

Publicat in Adevarul, duminică 30 ianuarie 2011 ·

La doar 23 de ani, Monica Niculescu este veterana echipei României care încearcă accederea în Grupa a II-a Mondială a Fed Cup. Ea crede că actuala generaţie poate răzbuna tentativele eşuate din anii trecuţi. Aflate de şase ani în al treilea eşalon valoric, tricolorele sunt acum cotate printre principalele favorite la promovare prin prisma clasamentului individual al jucătoarelor.

„Adevărul": Ai reuşit un tur III la Australian Open. Ţi-a dat încredere?

Monica Niculescu: Îmi dă un moral bun pentru Fed Cup şi pentru turneele ce vor urma.Mi-am propus ca în perioada următoare să îmi încerc şansa doar la turnee mari. Voi juca în calificări la Dubai, Doha, Indian Wells şi Miami pentru că vreau să fac un salt în carieră.

Cum se face că eşti mereu prezentă la reunirile echipei de Fed Cup?

Anul trecut nu am putut veni din cauza unor probleme la gât, în rest abia am aşteptat această competiţie. Sunt deja obişnuită cu atmosfera de la Fed Cup. Îmi place enorm toată senzaţia pe care o ai pe teren, când joci pentru România şi fetele de pe margine strigă şi te încurajează. Nu aş putea refuza niciodată convocarea.

Pornim şi anul acesta ca favoriţi la promovare. Ce crezi că ne-a lipsit în campaniile trecute?

Cred că e dificil să vii din Australia de la o temperatură ridicată în celălalt capăt al globului şi să joci atâtea meciuri într-un interval scurt de timp. Multe dintre echipele rivale au jucătoare mai slab cotate care se pot pregăti special doar pentru Fed Cup în această perioadă. În plus, cred că ne lipseşte doar puţin noroc pentru că am fost mai mereu la câteva mingi de victorii importante.

Sunteţi trei fete clasate în prima sută mondială. Cât va conta acest lucru în ecuaţia competiţiei?

Dacă ne uităm la linia de clasament a jucătoarelor e clar că trebuie să reuşim. Trebuie să fim însă o adevărată echipă şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°