Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţistul Adrian Radu, somat cu focuri de armă să oprească mașina, este anchetat disciplinar

Publicat in Adevarul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Agentul Adrian Radu are toate şansele să-şi piardă uniforma de om al legii. După ce un poliţist de frontieră a ameninţat cu pistolul la cap un jurnalist, acum, un alt coleg de-al său este cercetat disciplinar de şefii instituţiei.

Agentul Adrian Radu este cercetat disciplinar în cadrul unei anchete interne a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a gonit beat cu maşina pe şoselele judeţului şi a fost oprit doar după ce colegii săi au tras cinci focuri de armă.

„Conducerea IJPF Caraş-Severin a dispus cercetarea prealabilă, în regim de urgenţă, a poliţistului de frontieră, pentru faptele săvârşite, la finalizarea acesteia urmând a merge până la destituirea din poliţie. Urmează să fie probabil sancţionat şi de Poliţia Rutieră”, a precizat, în această dimineaţă, comisarul Florin Crăciun.

Adrian Radu, care are 24 de ani şi este din localitatea Comorâşte, conducea sub influenţa băuturilor alcoolice un autoturism marca Volkswagen în noaptea de vineri spre sâmbătă, când colegii lui, poliţiştii de frontieră din Socol, i-au făcut semn să oprească pentru control. Agentul a ignorat semnalele oamenilor legii şi şi-a continuat drumul.

Poliţiştii au plecat imediat în urmărire şi au solicitat sprijin colegilor lor de la Moldova Veche. Frontieriştii din Clisura Dunării au blocat toate drumurile pe care s-ar fi putut deplasa fugarul. Un echipaj al Poliţiei de frontieră care instalase un filtru pe raza localităţii Radimna a observat maşina respectivă.

Şi-a ignorat colegii

„Deşi i s-a făcut semn să oprească la postul de control, şoferul a ignorat semnalele, încercând să evite controlul. Pentru oprirea autoturismului, politiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, conform prevederilor legale, fiind trase două focuri de armă în plan vertical şi trei în direcţia autoturi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, la Parlament

News.ro acum 31 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că s-a a dispus prin ordonanţă efectuarea urmăririi penale faţă de deputatul Dan Vîlceanu, în urma altercaţiei acestuia cu liberalul Florin Roman la Camera Deputaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilo

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la BAC 2024, în curând pe HotNews

HotNews acum 24 minute
Subiectele primite de absolvenții de liceu, marți, la proba la Matematică de la Bacalaureat 2024 vor fi rezolvate LIVE de profesorii Cristian Demian si Monica Chivu, de la Centrul Educațional Unirea și vor fi publicate de HotNews.ro. Subiecte BAC Ma

Efectele măsurilor PSD: Românii revin la CREDITE cu dobânzi decente / În martie 2024, volumul creditelor de consum a CRESCUT cu aproape o treime

Gandul acum 21 minute
Politicile promovate de PSD de când a ajuns la guvernare a avut drept scop creșterea veniturilor și un trai mai bun pentru toți românii. Acest lucru a dus la o majorare a apetitului pentru credite. În martie 2024, volumul creditelor de consum a cres

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Fundația Vodafone oferă gratuit 48 de lecții digitale despre mediu, inteligență digitală, robotică și meseriile viitorului pe platforma www.scoaladinviitor.ro

G4Media acum o ora
48 de activități de învățare despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului Robotul Vi îi va însoți pe elevi în aventura cunoașterii Sesiuni de formare a cadrelor didactice organizate

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum o ora
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Le Figaro, înainte de România - Ţările de Jos: Ianis, fiul legendarului Gheorghe Hagi, continuă tradiţia familiei cu tricolorii

News.ro acum o ora
Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe, fost căpitan cu 125 de selecţii pentru România, este hotărât să meargă pe urmele legendei tatălui său, scriu jurnaliştii de la Le Figaro, înainte de meciul tricolorilor cu Ţările de Jos, de marţi, de la Euro-2024. Sunt

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°