Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egiptul şi-a închis frontiera cu Fâşia Gaza

Publicat in Romania Libera, luni 31 ianuarie 2011 ·

Autorităţile egiptene au închis duminică punctul de trecere spre Fâşia Gaza, în timp ce manifestaţiile în Egipt se propagau în zona frontierei şi după fuga în teritoriul palestinian a cinci activişti palestinieni evadaţi dintr-o închisoare din Cairo, informează Reuters, citând responsabili egipteni, potrivit Agerpres.

Măsura a fost luată a doua zi după confruntări armate semnalate în oraşul Rafah, situat în partea egipteană a frontierei, în care au avut loc manifestaţii împotriva regimului preşedintelui Mubarak în cursul week-end-ului, fără să fie semnalate victime.

Opt activişti din Gaza figurau printre deţinuţii evadaţi sâmbătă din închisoarea Abu Zaabal din Cairo, profitând de haosul care domneşte în capitala egipteană.

Hassan Wshah, din Armata Islamului /grup afiliat reţelei Al-Qaida/, a reuşit să se strecoare printr-un tunel al contrabandiştilor pentru a ajunge la domiciliul său din tabăra refugiaţilor din Bureij, în Fâşia Gaza. El executa o pedeapsă de 10 ani închisoare după ce fusese capturat în 2007, în timp ce încerca să pătrundă în Israel prin teritoriul egiptean pentru a comite un atentat.

Wshah susţine că cel puţin alţi patru deţinuţi /pe care i-a văzut personal/ au fost împuşcaţi de forţele de securitate egiptene, în timp ce sute de deţinuţi evadau în urma rebeliunii din închisoare. Printre alţi patru activişti reveniţi în Gaza figurează trei membri ai Hamas, dintre care unul petrecuse şapte ani într-o închisoare egipteană pentru un motiv similar ca Wshah.

Soarta altor patru palestinieni evadaţi din închisoarea cairotă nu este cunoscută pentru moment. Printre ei figurează un responsabil militar al Hamas, arestat în urmă cu patru ani în Egipt.

Cei 1,5 milion de locuitori ai Fâşiei Gaza urmăresc febril evenimentele care au loc în Egipt, temându-se că dificultăţile lor economice se vor agrava şi mai mult dacă frontiera v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 4 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 11 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 8 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 4 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 7 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 9 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°