Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Criza ucide afacerile de familie

Publicat in Adevarul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Peste 2.500 de societăţi comerciale din judeţ au fost radiate sau dizolvate anul trecut. Majoritatea patronilor au preferat să îşi închidă activitatea pentru că aveau din ce în ce mai puţini clienţi, în timp ce taxele au crescut peste posibilitățile lor. În majoritatea cazurilor, patronii nu au vrut să-şi transforme asociaţiile familiale (AF) în întreprinderi individuale, aşa cum prevede noua legislaţie, iar acestea au fost radiate din oficiu.

Anul trecut, 2.564 de societăţi ialomiţene au fost radiate voluntar din Registrul Comerţului, de şase ori mai multe decât în 2009, când s-au înregistrat doar 340 de radieri. Constantin Bratu, director la Registrul Comerţului din Ialomiţa, are o explicaţie pentru numărul mare de firme care au dispărut: „Majoritatea persoanelor radiate anul trecut din evidenţele noastre nu şi-au exercitat dreptul de opţiune până la data prevăzută de lege“, a spus Bratu.

Au renunţat pe capete

Altfel spus, cei care până în 2009 deţineau un PFA sau un AF aveau obligaţia de a trece pe la Oficiul judeţean al Registrului Comerţului (OJRC) pentru a alege o altă formă de organizare, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 44/2008, cum ar fi întreprinderea individuală sau întreprinderea familială. Deşi noile forme de organizare le ofereau mai multe avantaje patronilor, aceştia au renunţat la activităţile lor. „Într-adevăr, am avut un PFA, însă am renunţat la el din cauza taxelor mari şi a pieţei tot mai limitate. Nu desfăşuram activităţi decât ocazional şi nu avea sens să mă reorganizez“, spune Lorin Popa (49 de ani).

Nici Nicolae Mihalache (61 de ani) din Munteni Buzău nu şi-a mai continuat activitatea de depanator radio–TV. „Aveam un PFA în comună la mine şi le reparam televizoarele consătenilor. În ultimul timp, au apărut din ce în ce mai multe televizoare color, iar cele alb-negru, pe care eu le reparam cu och

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 9 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 9 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 6 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 12 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 11 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum 6 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°