Din bătrâni s-a pomenit ca viile să fie sfinţite în ziua de Trifon, pe 1 februarie. Cu mâinele încremenite de ger preoţii au înmuiat astăzi busuic în apă mare şi-au aruncat care-ncotro pe viile oamenilor şi cât i-a ţinut graiul au strigat blestemul lui Trifon împotriva dăunătorilor.

Sat mic Corlate din Dolj, cu vreo 80 de familii, iar după spusele preotului “cu oameni puţini, dar cu vii multe”. N-avea în istoria lui obiceiul sfinţirii viilor în ziua Sfântului Mucenic Trifon, dar speriaţi de piatra care s-a abătut la un moment dat asupra localităţii şi care a făcut prăpăd, punând la pământ toate culturile, au zis că dacă ar face şi ei slujă în vie cum fac alţii ar fi feriţi de nenorociri.

Aşa că astăzi s-au făcut 11 ani de când corlătenii îşi petrec jumătate din ziua de 1 februarie printre butuci şi neapărat la o cană cu vin şi bucată de carne încinsă bine la grătar. Căci este rost şi de petrecere, ca-n orice zi de mare sărbătoare. “Când am adus obiceiul în sat am fost doi în primul an care am mers pe tarlale, eu şi cu Pătruţa Mirea. El văzuse la televizor că aşa fac mulţi, nu doar olteni, şi mi-a zis că ne-ar fi şi nouă bine să îl aducem în sat. Anul viitor ni s-au alăturat şi alţii, până acum când ne adudăm cam toţi la un loc, nu mai merge fiecare în via lui”, povesteşte părintele Eugeniu Dănănău.

Şi apoi au ajuns să se mândrească şi ei că ţin pasul cu cei care n-au lăsat tradiţiile în ghearele uitării, ba mai mult le-au reînviat pe cele lăsate aproape fără suflare. Imediat ce preotul a încheiat slujba şi i-a binecuvântat pe fiecare în parte, au desăcut paporniţele şi au acoperit mesele cu celebra carne la garniţă, cu zaibăr gros şi negru, au spart o ceapă roşie, au pus-o lângă şuncă, au încins hora şi au rămas s-o joace până le-or sfârâi călcâiele. După ospăţ, se-ntoarse fiecare acasă, la nevastă, căci obiceiul spune ca ea să stea aca