Deputatul PDL Dan Păsat a declarat, marţi, că este nevinovat în dosarul trimis la Parlament, că nu merită să fie arestat şi că va decide luni dacă le va cere colegilor lui deputaţi să îi ridice sau nu imunitatea parlamentară, informează Mediafax.
Păsat a fost întrebat, pe holurile Parlamentului, cum comentează recomandarea preşedintelui Băsescu adresată parlamentarilor PDL de a susţine aprobarea trimiterii în judecată a dosarelor politicienilor, inclusiv cel referitor la deputatul democrat-liberal Dan Păsat.
"Domnul preşedinte a spus că recomandă parlamentarilor să dea aviz favorabil pentru începerea urmăririlor penale din dosar. Asta a spus domnul preşedinte. La mine se pune problema de arestare preventivă. Eu am venit de un an şi jumătate în faţa organelor de anchetă şi nu m-am sustras niciodată anchetei", a explicat Păsat.
Deputatul a menţionat că se va consulta cu avocaţii şi, luni, va anunţa dacă va pleda în faţa parlamentarilor pentru sau împotriva ridicării imunităţii sale parlamentare.
"Decizia o s-o iau luni, e problema mea personală. Să mă consult şi eu cu avocaţii, mă simt nevinovat, sunt nevinovat, am probe în dosare şi, din păcate, poate am greşit că nu le-am prezentat la data respectivă, dar o s-o fac şi pe asta ca să vadă toată lumea că creditorii sunt arestaţi şi debitorii sunt liberi", a adăugat Dan Păsat.
Traian Băsescu a particpat, luni seară, timp de o oră şi 20 de minute, la şedinţa grupurilor PDL unde s-a discutat despre priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare care va începe la 1 februarie.
Preşedintele le-a solicitat parlamenarilor PDL să aprobe trimiterea în justiţie a dosarelor de la Parlament, făcând referire la deputatul PDL Dan Păsat, şeful statului criticându-i, de asemenea, pe liderii partidului pentru că nu fac declaraţii publice în sprijinul formaţiunii.
El s-a interesat, în şedinţa pa