Prinţesa Leizu avea 14 ani când a scăpat în ceaşca sa de ceai un cocon de mătase. Ca să-l scoată din băutură, tânăra a început să desfacă firul de pe gogoaşă. Aşa i-a venit ideea să-l ţeasă. Din acel moment, chinezii au descoperit ritmul de viaţă al viermelui de mătase şi, pentru 3.000 de ani, au fost singurii păstrători ai acestui secret.

Potrivit lui Confucius, istoria mătăsii începe în anul 2640 î.Hr. Prinţesa Leizu, după ce a observat viaţa viermelui de mătase, la recomandarea soţui ei, Împăratul Galben (Huang Di), a început să-şi instruiască doamnele de companie în arta creşterii acestor viermi speciali. Legenda spune că, din acel moment, fata a devenit zeiţa mătăsii în mitologia Chinei, iar secretul creşterii viermilor de mătase şi a obţinerii firelor a fost păzit cu străşnicie la Curtea imperială chineză.

O altă legendă spune însă că mătasea a părăsit China în părul unei prinţese logodită cu un nobil din Khotan. Pentru că nu voia să plece de acasă fără ţesătura de care era îndrăgostită, prinţesa a încălcat interdicţia imperială. Întâmplarea s-a petrecut probabil în secolul I d.Hr. Deşi nu pare a fi mare lucru, obţinerea firelor de mătase de pe gogoşile viermilor necesită multă trudă. O crescătorie de viermi de mătase trebuie să fie o încăpere bine aerisită şi cu ferestre orientate către nord-est. Pentru 10 grame de ouă e nevoie de 30 de metri pătraţi de spaţiu, iar pentru hrănirea a 100 de grame de ouă de viermi e nevoie de un hectar de livadă de duzi. Dintr-un gram de ouă se pot obţine aproximativ două kilograme de gogoşi, iar pentru creşterea unui gram de ouă de viermi sunt necesare aproximativ 40 de kg de frunze de dud. Perioada de incubaţie a ouălor e de două săptămâni. Larvele cresc într-o lună şi fac gogoşi care sunt recoltate în 10 zile. Orice modificare a parametrilor de creştere compromite larvele, care mor.

„Fluturele