Imobilul de pe strada Domnească, numărul 52, ar putea să dispară în curând ca urmare a degradării, dacă nu se întreprind mai repede lucrări de restaurare. Casa a fost construită în anul 1867 de doctorul Aristide Serfioti, personalitate marcantă a Galaţilor ultimii jumătăţi a secolului al XIX-lea, iar în anul 1898 a fost vândută avocatului N. Dariu.
CITEŞTE ŞI: Salvaţi istoria Galaţiului. Clădirea „Pescăriilor Statului", sortită ruinei
Salvaţi Palatul Simion Gheorghiu, una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Galaţi
Salvaţi istoria Galaţiului! Cavou roman sub ghena de gunoi
Casa face parte din „Ansamblul urban strada Domnească” şi se remarcă printr-o arhitectură în stilul neoclasic, cu elemente renascentiste. Din păcate, clădirea nu este marcată cu sigla monument istoric şi ca atare este într-un stadiu avansat de degradare.
Istoricul casei
După cum am aflat de la Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi (DJCPNG), la data de 7 iunie 1867, Primăria Galaţi a înregistrat cererea doctorului Aristide Serfioti pentru construcţia unei case în strada Domnească, nr.80 (vechiul număr, actualmente fiind 52).
Clădirea a fost proiectată de către Oscar Şwab, arhitectul Comisiunii Europene a Dunării. În planurile casei, la comanditar apare doctorul-doctor Aristide Serfioti.
Conform proiectului, la parter se aflau bucătăria, camera servitorilor, un coridor, intrarea, o anticameră, o sală de mese şi o cameră pentru musafiri, iar la etaj, trei camere, un coridor, o cameră de dormit, un cabinet şi un salon. Legătura dintre parter şi etaj se făcea printr-o scară interioară.
Arhitectura casei se înscrie, ca majoritatea caselor construite în acea perioadă, în stilul neoclasic, cu elemente renascentiste. În mod special atrage atenţia balconul cu rozete traforate, sus