Bazarul improvizat de linga hala ofera sansa celor mai saraci romascani sa-si cistige cinstit o piine. Obiecte aparent inutile isi gasesc cumparatori pentru un leu. Cele mai socante lucruri scoase la vinzare sint cele pregatite pentru inmormintare. Aproape de hala, pe strada pe care vara parcheaza carutasii veniti la piata se intinde "raiul" vechiturilor, fostul tirg de la obor. De o parte si de alta a strazii se intind gramezi de obiecte, pe care cu greu, altfel, ti le-ai putea imagina impreuna. Mormane de suruburi, piulite, rulmenti, plite pentru sobe, telefoane mobile la a nu se stie cita mina, jucarii de plus, haine vechi, abajururi pentru lustra, chei de toate felurile, furculite de alpaca ("le am demult, de la fabrica unde lucram, acu' nu se mai face asa ceva"), asezate alaturi de doua curele cu un capat rupt: "curele de geamantan, poate are cineva nevoie". Nu departe, pe o musama, gramajoare ca de nuci vindute toamna, minere de lemn pentru sertare si dulapuri. Un leu bucata. Se vind? "Orice se vinde daca gasesti omul potrivit", imi raspunde vinzatorul, un om destul de tinar, care vrea sa-l cred pe cuvint ca nu le-a scos de la mobila lui de acasa. Are stoc, le stringe de ani de zile, de cind mergea bine fabrica de mobila.
Cele mai multe dintre exponate par sa fie de pe timpul cind industria duduia la Roman. Si, odata cu ea, comertul pe sub mina cu tot ceea ce se putea lua de la locul de munca. "Scoteam atunci din fabrica cu butoiul de 200 de kile. Acum nu mai poti, ca dai cit nu face, nu mai poti misca nimic", dupa cum spune proprietarul unei movile de rulmenti. Om sarac, asa cum sint si tovarasii sai de afacere. Printre maldarele de fieratanii si vinzatorii inghetati de frig se plimba cumparatorii. Oameni veniti dupa tot felul de chilipiruri trebuincioase sau veniti doar sa se uite si sa socializeze.
Schimburile de cuvinte, despre marfa, despre pre
