Asezati de Dumnezeu pe un pamant darnic, cu paduri altadata mandre, munti falnici si ape limpezi, romanii n-au avut a se chinui cu viata, hrana si locuinta, de aceea stiinta si arta guvernarii nu i-au prea preocupat. Pana si un presedinte al Consiliului de Ministri ca P. P. Carp recunostea ca Romania are atata noroc, incat nici politicieni nu-i mai trebuie.
Dupa anii '90, managementul a evoluat in ceea ce priveste firmele, afacerile private, dar la colosii cu picioare de lut din industria etatizata, sanatate, administratie si guvernare s-a impotmolit. Se acuza indeobste resursele umane, legislatia proasta si nerespectarea regulilor.
In ceea ce priveste politica nationala, spusa lui P.P. Carp a fost luata de buna. Totusi boierii, burghezia, regii au realizat o Romanie Mare, prospera, egala cu celelalte natiuni europene.
Comunistii au anulat orbeste traditiile antebelice, iar dupa Revolutie nu s-au urmarit competentele, priceperile si tinuta moral-intelectuala in alegerea demnitarilor, a managerilor publici, ci ne-am intors la urate obiceiuri medievale de care radeau cronicarii: sindroamele Inaltei Porti, Lapusneanu si Hancu-voda.
S-au manifestat imediat dupa fuga dictatorului, cand Ion Iliescu suna pe firul rosu scurt la Moscova sa le spuna sovieticilor "cine suntem si ce vrem", acutizandu-se hazos odata cu campaniile de integrare in organismele euro-atlantice.
Necapatand alt rol in politica interna si externa, decat unul decorativ, partidele istorice se plangeau adesea curtilor europene de abuzurile feseniste, ca pe vremuri Sublimei Porti (Bab-i-ali).
Ca si in timpul lui Lapusneanu, legea bunului plac "daca voi nu ma vreti, eu va vreu", si "de ma voi scula, pre multi am sa popesc" s-a pus mereu in opera. Astfel, eminente cenusii, alaturi de lichele si oportunisti ai vechiului regim, ni s-au bagat
