Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecerea Meşterului Valeriu

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 2 februarie 2011 ·

În 1968, prin primăvară, m-am echipat cât de cuviincios puteam – dat fiind statutul meu de student bursier - şi m-am îndreptat către Teatrul „Delavrancea”. Era un teatru înfiinţat de curând, pe bd. Ilie Pintilie (fost), nu departe de Piaţa Victoriei şi acolo urma să aibă loc premiera piesei „Meşterul Manole” de Valeriu Anania. Depre autor ştiam puţine lucruri de la bursa oficială a ştirilor, unde nu se prea vorbea despre el. Primisem însă un mesaj de la un unchi emigrat în America înainte de război şi care, locuind pe undeva pe lânga Chicago, ca enoriaş al bisericii româneşti o frecventa pe cea în care slujea Valeriu Anania. Legaseră o prietenie trainică, la care contribuiseră şi unele vederi comune, iar unchiul Gheorghe îi vorbise despre mine şi despre dorinţa mea de a deveni ziarist. Aşa că atunci când Valeriu Anania s-a întors în ţară pentru a-şi pune în scenă cea de-a doua piesă a sa, mi-a trimis la căminul din Grozăveşti o invitaţie la premieră. Nu-mi amintesc prea multe din conţinutul piesei şi din distribuţie. Mi-l mai amintesc doar pe Alexandru Repan, în rolul principal. După gongul final şi după consumare aplauzelor şi felicitărilor, m-am apropiat de autor – un bărbat frumos şi impunător, în floarea vârstei - şi m-am prezentat. M-a privit cu simpatie şi a ţinut să-mi împărtăşească prietenia pe care le-o purta rudelor mele, în casa cărora fusese oaspete de mai multe ori. Am îndrăznit să-i solicit un interviu – eram doar student la litere şi vroiam să-mi fac o carieră în publicistică. După o uşoară ezitare s-a declarat de acord. M-a rugat însă să revin duminică, la Patriarhie, unde urma să participe la serviciul divin alături de Patriarh, promiţându-mi că după aceea avea să-mi răspundă la întrebări.

Duminică am fost prezent la slujba din Dealul Mitropoliei, iar la final, Valeriu Anania m-a luat de braţ şi m-a invitat să-l însoţesc în clădirea Patriarhiei

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 36 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 2 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 49 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 7 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 28 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 56 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°