Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Satu Mare, Nicolae Decsei, s-a născut în lagărul de deportaţi din Moghilev, Transnistria
Profil
Născut: 5 decembrie 1941, Transnistria
Studii: Facultatea de Drept, Babes – Bolyai Cluj -Napoca
Stare civilă: căsători, un fiu şi o nepoată
Nicolae Decsei este din anul 2003 preşedintele Comunităţii Evreilor din Satu Mare. „Chiar joi, 3 februarie, aniversăm 75 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, moment celebrat printr-un concert simfonic ce va avea loc la Filarmonica «Dinu Lipatti» de la ora 18.30“, anunţă Nicolae Decsei.
Povestea de viaţă a liderului evreilor sătmăreni este desprinsă parcă dintr-o ficţiune . Acesta s-a născut într-un lagăr a evreilor deportaţi în Transnistria. Părinţii lui Nicolae Decsei, originari din Baia Mare şi Târgu Lăpuş, s-au refugiaseră după Dictatul de Viena, în Cernăuţi. „În 1941 Antonescu a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina în Transnistria. Mama mea era deja însărcinată şi a fost obligată să meargă spre lagăr pe jos circa 100 de kilometri “, spune Nicolae Decsei. Numele primit la naştere de către acesta a fost Ioja Nicolae Vasilievici. „ Eu m-am născut la circa trei săptămâni de când ajunseseră în lagărul de la Moghilev. Tatăl meu avea acte false, astfel că, la naştere numele meu a fost Ioja Nicolae Vasilievici. Ulterior, în 1950 am revenit la numele reale“, spune Nicolae Decsei.
Doi ani şi jumătate de lagăr
Cei doi ani şi jumătate petrecuţi în lagăr au fost pentru familia acestuia o luptă pentru supravieţuire.„Desigur nu am amintiri din cei doi ani şi jumătate de lagăr, însă, din ce mi s-a povestit, am avut noroc că am supravieţuit. Tatăl meu a fost tâmplar, şi i s-a dat un atelier pentru a confecţiona sicrie. Lângă atelier era bucătăria ofiţerilor şi astfel mai obţinueau coji de cartofi cu c