Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Deal" de aproape un milion de lei cu acţiuni "Fondul Proprietatea"

Publicat in Bursa, vineri 4 februarie 2011 ·

O tranzacţie specială cu 1,5 milioane de acţiuni "Fondul Proprietatea" (simbol FP) a fost încheiată, ieri, pe piaţa Deal, în valoare de 957.000 de lei. Preţul de schimb a fost de 0,638 lei/acţiune.

Pe Regular, au fost tranzacţionate, ieri, 11,18 milioane de acţiuni FP, la preţuri cuprinse între 0,635 lei şi 0,639 lei/acţiune. Cotaţia de referinţă a stagnat la 0,635 lei/titlu.

"Fondul Proprietatea" are un capital social de 13,77 miliarde lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominlă de 1 leu. Statul român deţine, prin Ministerul de Finanţe, circa 39% din Fond.

Operaţiunile cu acţiuni înregistrate ieri au însumat doar 20 milioane lei (4,7 milioane euro), sumă de aproape patru ori mai redusă decât rulajul din şedinţa anterioară, de 77,3 milioane lei (18,1 milioane euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate, s-a depreciat cu 1,25%, la 5.676,52 puncte, în timp ce BET-C, indicele compozit al bursei, a coborât cu 0,97%, la 3.327,63 puncte.

Ultimele operaţiuni cu titlurile SIF-urilor au fost realizate la preţuri în scădere în medie cu 0,36%. Variaţii uşoare au consemnat şi titlurile companiilor din sectorul energetic, care au coborât în medie cu 0,96%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv SIF-urile, a înregistrat un recul de 0,76%, cotând la 504,44 puncte.

Locul secund în topul lichidităţii a fost ocupat de BRD, cu un rulaj de 3,3 milioane lei. Acţiunile BRD au scăzut cu 1,78%, la 14,34 lei.

Tot ieri, cotaţiaTransgaz (TGN) a scăzut cu 2,79%, la 272,2 lei, pe un rulaj de 1,3 milioane lei.

Transportatorul de gaze naturale estimează că veniturile vor scădea cu 11% în acest an, de la 1,4 miliarde lei la 1,25 miliarde lei, iar profitul se va diminua de 2,7 ori, de la 307,5 milioane lei la 113,9 milioane lei.

Dintre titlurile societăţi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 2 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Şefa extremei drepte franceze: Lui Macron „nu-i rămâne decât demisia pentru a ieşi” din criza politică

Adevarul acum 16 minute
Șefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat vineri, 21 iunie, că liderului de la Palatul Elysee nu i-a rămas „decât demisia pentru a ieși potențial din criza politică” cauzată de dizolvarea Adunării Naționale și organizarea de alegeri l

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 2 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 57 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum o ora
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum o ora
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°