Salariile directorilor generali, dar şi ale persoanelor cu funcţii de conducere vor intra în curând la apă. Comisia de Buget-Finanţe a Consiliului Local a decis plafonarea veniturilor angajaţilor societăţilor aflate în subordinea muncipalităţii la valoarea indemnizaţiei lunare primite de cei doi viceprimari ai Galaţiului. Proiectul urmează să fie aprobat în cadrul Consiliului Local.
Directorii societăţilor din subordinea Consiliului Local, şi aici ne referim la Apaterm, Transurb, Apă Canal, Societatea de Gospodărire Urbană, Administraţia Zonei Libere şi Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi, vor primi salarii în limita remuneraţiei unui viceprimar.
Nu mai mult decât viceprimarul
Acest lucru a fost stabilit prin Ordonanţa de Guvern. nr 3 din 31 ianuarie 2011. Valoarea indemnizaţiei lunare era în cursul anului 2009 de 5.474 de lei, ceea ce înseamnă că viceprimarii primeau în mână 3.840 de lei. În plus, Comisia Buget-Finanţe din cadrul Consiliului Local a decis să plafoneze şi salariile angajaţilor din subordinea directorilor, care în unele cazuri câştigau mai mult decât şefii lor sau chiar decât primarul.
„Toţi cei şase membri ai Comisiei de buget finanţe au fost de acord cu plafonarea veniturilor salariaţilor societăţilor din subordinea Consiliului Local la valoarea indemnizaţiei primite de viceprimari. Practic acest lucru înseamnă că directorul unei societăţi locale va primi exact cât a primit în anul 2009. Angajaţii din subordinea directorilor nu vor mai avea salariile pe care le-au avut până anul trecut. Acestea vor fi sub nivelul celui al directorului general. Proiectul urmează fie aprobat în Consiliul Local”, ne-a explicat Constantin Aurelian, preşedintele Comisiei Buget-Finanţe din CL.
Vestea nu le-a picat tocmai bine directorilor fostelor regii locale. George Cubasa, directorul Apaterm, spun