Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce s-a votat trecerea de la "rom" la "ţigan"

Publicat in Romania Libera, joi 3 februarie 2011 · · ·

Un senator democrat-liberal, care a aprobat proiectul, în ciuda susţinerii politice şubrede a acestuia în PDL, îşi motivează decizia prin experienţele neplăcute pe care le-a avut cu romii în Slobozia. Aprobarea în Comisiile pentru drepturile omului şi egalitate de şanse s-a făcut prin votul opoziţiei, dar şi cu ajutorul unor reprezentanţi ai puterii: democrat-liberalul Tudor Panţuru şi independenţii Constantin Cibu şi Ovidiu Mărcuţianu. Primul spune că nu i s-ar fi transmis pe linie de partid să voteze împotrivă şi că oricum nu s-ar fi conformat indicaţiilor. „Pe lângă membru al PDL, sunt un cetăţean şi am opţiunile mele. Nu-mi amintesc să-mi fi spus cineva: «Domnule doctor, votezi aşa»! Şi, atunci, opţiunea mea a fost asta şi pentru că am avut de-a face cu domnii aceştia mai bruneţi. Am intrat de multe ori în contact, ca să nu zic conflict, cu ei", a declarat pentru RL senatorul PDL Tudor Panţuru. Acesta consideră că şi din punct de vedere istoric nu se justifică menţinerea denumirii de „rom".

Argumente istorice au fost ieri invocate şi de senatorul PNL Emilian Frâncu, care a explicat colegilor din comisii că ţiganii au venit în România însoţind hoardele tătare, în secolul al XIII-lea, şi că nu ar exista vreo conotaţie negativă pentru termenul de „ţigan".

Iniţiatorul proiectului, Silviu Prigoană, a invocat însă, în motivaţia propunerii, că denumirea de „rom" generează confuzie pe plan internaţional.

Coaliţia, împărţită la vot

Împotriva proiectului s-au pronunţat ieri doar senatorul PDL Mihai Niţă şi senatorii UDMR Gyorgy Frunda şi Fekete Szabo.

Aceasta în condiţiile în care proiectul de lege iniţiat de Silviu Prigoană (PDL) a stârnit critici aprinse din partea organizaţiilor nonguvernamentale şi nu se bucură de susţinerea coaliţiei la putere sau a preşedintelui Traian Băsescu. Din aceste considerente, reprezentantul romilor în Parlament

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 32 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

VIDEO Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

Mediafax acum 20 minute
Tragedia s-a întâmplat în nordul Mexicului, în timpul unui miting electoral pentru alegerile prezidenţiale al candidatului partidului de opoziţie dat de partidul Movimiento Ciudadanos, Jorge lvarez Maynez. Cortul electoral s-a prăbuşit, probabil din

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Coreea de Sud anunţă un plan de sprijin de 17,5 miliarde de euro pentru industria semiconductorilor. Un "mega-cluster de semiconductori" construit la periferia Seulului va deveni cel mai mare complex de producţie de semiconductori din lume

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunţat joi un nou plan de sprijin în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru a consolida industria de semiconductori a ţării, un sector strategic aflat în centrul unei bătălii mondiale, relatează

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 26 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°