Hotărârea Senatului prin care Victor Alistar a fost ales să reprezinte societatea civilă în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost dată fără verificarea condiţiilor referitoare la incompatibilităţi în ceea ce îl priveşte pe acesta,având în vedere că decizia ANI în acest sens a rămas definitivă, se arată în motivarea Curţii Constituţionale a României (CCR).
CCR a publicat, astăzi, şi motivarea deciziei din 25 ianuarie, prin care Hotărârea 31/2010 a Senatului României, prin care Victor Alistar şi Corina Dumitrescu au fost aleşi în CSM ca reprezentanţi ai societăţii civile, a fost declarată neconstituţională, în urma admiterii unei sesizări a PDL.
Potrivit motivării, CSM este alcătuit din 19 membri, din care doi sunt reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat.
Totodată, Curtea a reţinut în considerentele deciziei din 25 ianuarie, că Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Victor Alistar s-a aflat, în perioada 23 ianuarie 2007 - 1 martie 2009, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut concomitent calităţile de funcţionar public - purtător de cuvânt în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, director executiv în cadrul Asociaţiei Române pentru Transparenţă, începând cu anul 2004, şi avocat definitiv în cadrul Cabinetului individual de avocatură «Alistar Teodor-Victor», începând cu 23 ianuarie 2007 şi până în prezent.
Mai mult, CCR arată că această constatare a stării de incompatibilitate a lui Teodor Victor-Alistar a rămas definitivă la data de 7 august 2009, acesta necontestând actul ANI în termenul prevăzut de lege, la instanţa competentă.
Totodată, Curtea reţine că, potrivit legii, „în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a