Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât au câştigat cei mai bogaţi oameni în 2010

Publicat in Romania Libera, joi 3 februarie 2011 ·

Creşterea accelerată a pieţelor emergente şi donaţiile au mărit diferenţele de pe podiumul miliardarilor.

Carlos Slim, cel mai bogat om din lume, a reuşit să-i depăşească şi anul trecut pe Bill Gates şi Warren Buffett la câştigurile de pe bursă, majorându-şi averea cu 37%, la 70 miliarde dolari, potrivit agenţiei Bloomberg, citată de Mediafax. Operatorul sud-american de telecomunicaţii America Movil reprezintă 48,9 miliarde dolari din averea lui Slim, potrivit datelor Bloomberg. O parte din succesul avut anul trecut de Carlos Slim se datorează dinamicii mai ridicate a pieţei de capital din Mexic.

Revista Forbes îl declara în luna octombrie pe Gates cel mai bogat om din SUA, cu o avere de 54 miliarde de dolari. Forbes nota însă că 70% din această sumă reprezintă deţinerea cofondatorului Microsoft la fondul Cascade Investment. Bloomberg a luat în considerare numai activele declarate ale fondului, de 5,8 miliarde dolari. Datele Bloomberg nu includ banii donaţi de miliardari către organizaţii caritabile, inclusiv fundaţia patronată de Bill Gates.

Fundaţia Gates are active de capital în valoare totală de 15,4 miliarde dolari, datorită donaţiilor primite în principal de la Bill Gates şi Warren Buffett. Averea organizaţiei caritabile s-a dublat în 2010.

Warren Buffet a reuşit să convingă anul trecut 40 din cei 400 de miliardari americani să-şi doneze jumătate din avere. Însă mexicanul Carlos Slim a refuzat, argumentând că cea mai sigură metodă de a combate sărăcia este să creeze locuri de muncă. „E o zicală că ar trebui să facem o ţară mai bună pentru copiii noştri. Dar e şi mai important să facem copii mai buni pentru ţara noastră", a fost replica lui Slim pentru Warren Buffett.

Carlos Slim

AVERE: 70 miliarde $

EVOLUŢIE ANUALĂ: +37%

Mexicanul de 71 de ani a mai ocupat în anii trecuţi poziţia celui mai bogat om din lume, însă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 47 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 42 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 33 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°