Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Sârbu: Într-o lună puterea pierde majoritatea în Senat

Publicat in Romania Libera, joi 3 februarie 2011 · ·

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat joi că nu vor trece o lună sau două şi puterea va pierde majoritatea în Senat, el apreciind că acest lucru s-ar putea întâmpla chiar şi săptămâna viitoare, potrivit Mediafax.

"Majoritatea la Senat se poate schimba în orice moment. Sunt suficienţi colegi care stau pe gânduri. Vorbim cu ei, nu-i nici un secret. Fiecare dintre noi vorbim cu alţi colegi de-ai noştri, care au îndoieli, care sunt speriaţi, unii dintre ei, de ceea ce se întâmplă şi normal că în momentul în care vor vedea că alianţa despre care s-a vorbit şi care în mod automat duce la un alt calcul electoral - că nu va fi 65% sau 60%, dar va fi 55%, de unde mai poate să ia actuala putere voturi, decât din străinătate dacă aduce mai mult şi o să avem 120%... E posibil şi lucrul ăsta!", a afirmat liderul senatorilor social-democraţi.

Întrebat dacă puterea şi opoziţia ar putea controla Biroul Permanent al Senatului pe rând, în următoarele sesiuni, aşa cum a informat agenţia MEDIAFAX, Ilie Sârbu a precizat că s-a discutat şi despre această variantă.

"E o propunere care s-a făcut: doi cu doi, adică două sesiuni noi, două sesiuni ei. Mai e una pe care au făcut-o ei: trei cu unu, adică trei ei şi una noi. Dar eu vă dau în scris şi ne putem auzi în acel moment că nu va trece o lună sau două şi ei vor pierde majoritatea, poate chiar săptămâna viitoare. Şi atunci, ce facem, iarăşi negociem, iarăşi întoarcem totul, pentru că a vrut PDL să calce în picioare o cutumă, care a mers 20 de ani? A încălcat un articol al Constituţiei, care spune clar că toate aceste funcţii se dobândesc în baza algoritmului politic dobândit în alegeri, nu prin trădări şi plecări de la un partid la altul", a declarat Sârbu.

Opoziţia formată de PSD şi PNL a acceptat, la negocierile de miercuri, să cedeze majoritatea pe care o deţinea în Biroul Permanent al Senatului, cel p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 30 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu după ce un chirurg a fost acuzat de mai mulți colegi că tratează în stare de ebrietate pacienţii

G4Media acum 19 minute
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi,

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 44 minute
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Pedro Sanchez: Spania va recunoaște statul Palestina cu Ierusalimul de Est drept capitală

Wall-Street.ro acum o ora
Spania va recunoaşte statul Palestina, care va include Fâşia Gaza şi Cisiordania, unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Agerpres. "Si

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum o ora
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum 34 minute
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum o ora
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

Ziua News acum 49 minute
Industria este un sector economic cheie și care a fost afectat de multiple transformări de-a lungul anilor. Acum, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri și investiții menite să revitalizeze industria grea românească, având în

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 3 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°