Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Washington Post: Scenariile din România, Iran şi Indonezia s-ar putea repeta în Egipt

Publicat in Romania Libera, vineri 4 februarie 2011 ·

Criza politică din Egipt ar putea evolua după trei scenarii - preluarea puterii de către o mişcare islamistă, o tranziţie spre democraţie dificilă sub controlul armatei sau aplicarea modelului iniţial al revoluţiei române din 1989, apreciază analişti citaţi de ediţia online a Washington Post, potrivit Mediafax.

Chiar şi în era Twitter, rezultatul final probabil nu va fi cunoscut decât peste câteva săptămâni. A durat patru săptămâni pentru ca şahul din Iran să se retragă de la putere pe fondul revoltelor. În Egipt, orice tranziţie spre democraţie necesită unele modificări constituţionale. Următorul scrutin prezidenţial este programat pentru luna septembrie.

Şahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, era, la fel ca şi preşedintele Hosni Mubarak, un exponent al puterii americane în Orientul Mijlociu care menţinea relaţiile cu Israelul. Însă când a fost înlăturat după proteste violente, puterea a fost preluată de elita teocratică a ayatollahului Ruhollah Khomeini. Chiar dacă nu există niciun lider islamist egiptean în exil, unii experţi sunt preocupaţi în legătură cu posibilitatea ca mişcarea islamistă să preia puterea la Cairo. În Egipt s-ar putea repeta însă scenariul indonezian, în care tranziţia spre democraţie şi stabilitate să se deruleze sub controlul armatei.

Un al treilea scenariu ar fi cel românesc. "Revoluţionarii români l-au înlăturat de la putere pe dictatorul Nicolae Ceauşescu în 1989 şi l-au executat, dar, în doar câteva luni, armata şi elita comunistă au reuşit să îşi asigure supravieţuirea, iar noul preşedinte, fost aliat al lui Ceauşescu, a obţinut 85 la sută din voturi în scrutinul din mai 1990", notează Washington Post.

În Egipt, serviciile de securitate - armata, forţele paramilitare, Garda Naţională şi altele - au aproximativ un milion de membri. Este posibil ca elita politică actuală să se infiltreze treptat în rândurile opoziţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 9 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°