După modelul edililor botoşăneni, şi cei din Dorohoi au început reabilitarea Centrului Vechi ai municipiului. Numai demolarea clădirilor istorie costă 120.000 de lei
Clădirile vechi de 800 de ani, ce au aparţinut evreilor, sunt puse la pământ una câte una. Autorităţile locale au demarat proiectul de reabilitare şi consolidare a Centrului istoric. Buldozele au pus la pământ clădirile aflate în stare avansată de degradare. Zeci de chiriaşi au fost mutaţi în cartierele limitrofe până la finalizarea lucrărilor.
Reconstrucţia Centrului istoric dorohoian, după modelul celui din Botoşani, se face sub supravegherea Poliţiei Comunitare care a primit sarcina de a păzi ruinele de fier vechi şi de nevoiaşii care ignoră pericolul şi sustrag lemnele din acoperişul clădirilor de patrimoniu.
Demolarea este făcută de angajaţii societăţii Servicii Publice Locale şi costă municipalitatea 120.000 de lei. Reabilitarea clădirilor se va face , ulterior, cu fonduri locale şi bani de la UE.
La Botoşani, lucrările de reabilitare a Centrului Istoric se vor finaliza in luna iunie a acestui an. Lucrările au fost demarate acum trei ani cu 7,8 milioane de euro de la UE şi bugetul naţional.
Proiectul presupune reabilitarea celor 18 clădiri de patrimoniu, reabilitarea a reţelei de utilităţi, refacerea şi amenajarea a trei parcări, dotare cu mobilier urban sau îmbunătăţirea zonelor de acces şi de legătură cu alte zone importante ale oraşului.