Academia Şcolilor din Europa Centrală (ACES) organizează pentru a cincea oară un nou concurs de proiecte dezvoltate în parteneriat de şcolile din regiune în cadrul Anului European al voluntariatului, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, tema ediţiei de anul acesta este: “Să construim punţi de legatură în societate - fii voluntar în comunitatea ta!”. Elevi care îşi ajută colegii cu dificultăţi la învăţătură, concerte în case de bătrâni, tineri şi vârstnici implicându-se deopotrivă în iniţiative pentru protecţia mediului inconjurător sau împotriva discriminării – iată doar câteva din activităţile care pot face parte dintr-un proiect internaţional de voluntariat între şcoli.
Asta în contextul în care, unul dintre obiectivele Anului European al Voluntariatului 2011 este acela de a creşte vizibilitatea activităţilor de voluntariat şi de a-i pune în valoare pe cei care le desfăşoară. Oricine poate fi voluntar şi, pe lângă satisfacţia personală, voluntariatul oferă şi importante oportunităţi de învăţare.
Şcolile şi liceele pot înscrie proiecte
Astfel, şcolile şi liceele din toate oraşele din România, cu elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, sunt invitate să se înscrie în competiţie, alături de şcoli din alte 14 ţări din Europa. Propunerile de proiecte pot fi trimise până la data de 30 aprilie 2010. După această dată, un juriu internaţional va evalua şi selecta cele mai bune proiecte, care vor fi înscrise în ediţia aces 2011/2012 şi vor fi premiate cu o bursă.
Pe parcursul etapei de implementare, au loc întâlniri internaţionale între delegaţii ale şcolilor partenere, în cadrul cărora participanţii primesc sprijin suplimentar pentru dezvoltarea proiectelor. Pentru a ajuta şcolile să-şi găsească « partenerul ideal » de proiect, în conformitate cu interesele şi cerinţele comune, un motor de căutare online este disponibil pe www.aces.or.at. Ş