Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu i-a dat un pumn in fata unui adversar, in timpul meciului (Video)

Publicat in Ziare.com, vineri 4 februarie 2011 ·

Cristi Chivu si-a pierdut mintile in timpul partidei cu Bari, capitanul nationalei Romaniei aplicandu-i un pun in figura unui adversar, fara ca acesta sa faca nici cel mai neinsemnat gest de provocare.

Fundasul lui Inter l-a lovit pe Marco Rossi, de la Bari, la capatul unei faze care nu anunta nimic. In minutul 60 al intalnirii, Inter a avut o lovitura libera in jumatatea adversa. Cristi a urcat in careul celor de la Bari, sperand poate sa inscrie, insa balonul a fost respins destul de usor de fundasii adversi.

In momentul in care se pregatea sa revina in propria jumatate, Chivu l-a lovit cu pumnul in fata pe Rossi, care s-a prabusit imediat pe gazon.

In zadar au incercat cei de la Bari sa-i atraga atentia arbitrului, acesta spunand ca nu a vazut nimic, cum nu au vazut nici asistentii lui, asa ca romanul a scapat de eliminare.

Chiar si asa Chivu risca cel putin 3 etape de suspendare, cazul sau urmad a fi analizat de oficialii italieni in baza probei video, astfel ca "tricolorul" nu are cum sa evite o sanctiune drastica.

Altfel, Inter Milano a castigat disputa cu Bari, scor 3-0, si se afla pe locul 3 in clasamentul din Serie A, la 7 puncte in spatele liderului AC Milan.

Vezi mai jos video cu gestul lui Chivu:

Cristi Chivu si-a pierdut mintile in timpul partidei cu Bari, capitanul nationalei Romaniei aplicandu-i un pun in figura unui adversar, fara ca acesta sa faca nici cel mai neinsemnat gest de provocare.

Fundasul lui Inter l-a lovit pe Marco Rossi, de la Bari, la capatul unei faze care nu anunta nimic. In minutul 60 al intalnirii, Inter a avut o lovitura libera in jumatatea adversa. Cristi a urcat in careul celor de la Bari, sperand poate sa inscrie, insa balonul a fost respins destul de usor de fundasii adversi.

In momentul in care se pregat

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 2 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 2 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum o ora
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 6 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Vremea

București
acum

35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/26°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°