Sunt destui analişti care vorbesc despre efectele unei legi fără să-i fi citit textul.

Mă uit în biblioteca mea la o carte pe care am cumpărat-o în urmă cu o lună: „Teatru spaniol contemporan". Am cumpărat-o dintr-o librărie, cu bon fiscal. Ştiu de ce am cumpărat-o: atunci m-am entuziasmat, ce carte interesantă! M-a costat vreo 30 de lei, dar nu contează preţul. Nu-mi vine s-o deschid. Are o copertă roşie - un roşu aprins, provocator - pe care nu scrie numele editurii. Habar n-am cine sunt autorii spanioli ale căror piese au fost traduse şi nici traducătorul. Bănuiesc că este uşor de citit, are vreo 250 de pagini. Dar de ce s-o citesc? De ce? Pentru că mi-am cumpărat-o? Dar am văzut la televizor români care şi-au aruncat la gunoi mâncarea gătită şi iaurturile cumpărate la promoţie, într-un material cu pretenţie de ştire. (Să fi fost un reportaj trucat de producători?) Dar ce televiziune ar veni la mine acasă, ca să mă dea la ştiri pentru că nu vreau să citesc „Teatru spaniol contemporan"? Dacă aş înghiţi cartea, pagină cu pagină, poate ar veni un cameraman să-mi tragă câteva cadre şi un reporter care să mă întrebe tâmp „cum vă simţiţi?" şi „de ce aţi făcut asta?".

Dar eu nu vreau să citesc cartea! La ce mi-ar folosi? M-ar face mai cult? Nu cred. (Şi aşa, cult, ce aş face în ţara asta?) Aş creşte în ochii colegilor, prietenilor şi rudelor? Numai de „teatru spaniol" nu le arde lor acum, când s-au scumpit mâncarea, benzina, când algocalminul se eliberează numai pe reţetă, când 2011 va fi mai greu decât 2010! Dacă am să citesc teatru spaniol, patronul o să-mi crească leafa sau mă va avansa în funcţie? Vise. Mă va ajuta „Teatru..." să seduc o actriţă cu vârsta între 24 şi 27 de ani? Vise erotice! Vor discuta Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu despre această carte în noua lor emisiune de pe TVR 1, iar eu n-o să înţeleg despre ce vorbesc? Nicio grijă, ei nu vorbes