Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meniuri din vremea lui Napoleon al III-lea

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 5 februarie 2011 · ·

Era Napoleon al III-lea un mâncău? Meniul unui dejun al Alteţei Sale Imperiale din 26 noiembrie 1862, spre exemplu, ar putea să ne ofere un răspuns. Pentru două persoane – respectiv Napoleon al III-lea şi soaţa lui, Eugenie de Montijo (contesă dintr-o ilustră familie spaniolă) – bucătarul imperial a pregătit: biftecuri cu cartofi copţi, fazan pe varză, patru frigărui de rinichi, patru cotlete de vită în manieră vieneză, cu garnitură de cicoare, cartofi à la Béarnaise, două jamboane, două porţii de pui în aspic, patru ouă cu sos Béchamelle, fasole păstăi à la Maître d’hôtel, două mini-brioşe şi două prăjituri de orez. Inutil să spunem că prânzul se întindea, de fapt, pe durata a mai mult de două ore şi că era scăldat în cele mai bune vinuri bordeleze – pasiunea împăratului –, ori spaniole – spre desfătarea împărătesei, care îşi ostoia astfel dorul de ţara ei natală.

Gastronomia celui de-al doilea imperiu (Second Empire) nu este cu nimic mai prejos cu cea din primul imperiu napoleonian. Un alt meniu, de data aceasta de la un dineu oferit, la 1 mai 1867, consiliului său de război (era epoca în care se ducea campania din Mexic), clamează aceeaşi opulenţă. Masa începea cu o supă de pasăre… prezentată într-o ceaşcă de porţelan având „un capac” din aluat. Urma un gratin de foie gras (spre deschiderea poftei), după care felurile zise „principale” curgeau unul după altul: păstrăv pescuit în Lacul Genevei, servit cu sos olandez – punctând exilul olandez şi pe cel elveţian ale Maiestăţii Sale. Franţa triumfa cu coaste de vită în manieră provensală, pulardă – găină îndopată – ca la Toulouse, cotlete de miel cu fasole verde, cârnaţi de iepure à la Pompadour. Nu lipsea de pe masă punciul roman, care „clătea” gâtlejurile pentru următoarele feluri de mâncare: boboci de raţă ca la Rouen, serviţi cu garnitură de creson, apoi jambon de Bayonne „à la Russe”, sparanghel în sos

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 53 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 46 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum 34 minute
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

FC Botoşani a câştigat barajul cu CS Mioveni şi se menţine în Superligă

News.ro acum 34 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în barajul pentru promovarea/menţinerea în Superligă. Moldovenii vor juca şi la anul în prima ligă. După o primă repriză modestă, antrenorul oaspeţilor, Bogdan Andone,

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°