Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce poate face pentru tine o casă inteligentă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Adio alergatură în stânga şi în dreapta, controlatul luminilor şi prizelor atunci când pleci la job sau în vacanţă. Acum, luminile, climatizarea şi alarma pot fi setate printr-o simplă telecomandă. Atunci când te întorci acasă, baia poate fi învăluită într-o temperatură confortabilă, iar muzica ta preferată să se audă pe fundal. Cum ţi se pare?

Conceptul de „casă inteligentă" relativ nou pentru România a apărut în urmă cu aproximativ treizeci de ani şi a fost implementat în mai toate ţările moderne.

O casă inteligentă este de fapt o casă automatizată. La baza caselor inteligente stau echipamente specializate cu ajutorul cărora poţi controla lumina, aparatele electrocasnice, aerul condiţionat, alarma, etc. În principiu, toate sistemele electrice şi electronice individuale din casă sunt reunite într-un tot unitar, care face posibilă coordonarea centralizată a tuturor funcţiilor, fie din interiorul locuinţei, fie de la distanţă prin telefonul mobil sau prin internet. De pe iPhone-ul tău poţi să răspunzi la interfon sau să stingi lumina fără să te ridici din pat.

Sistemele existente pe piaţă folosesc diferite tipuri de tehnologii şi standarde. Suportul de transmisie este fie reţeaua electrică existentă, fie o cablare nouă, fie mediul wireless. Dacă nu doreşti să îţi găureşti pereţii sau să îţi schimbi instalaţia electrică, poţi alege un sistem radio. Sistemele radio sunt de 100 de ori mai puţin nocive decât cuptorul cu microunde sau de 40 de ori mai puţin nocive decât un punct de acces WI-FI.

O casă echipată cu un asemenea sistem, îţi oferă mai mult confort, flexibilitate, eleganţă, uşurinţă, securitate sporită, ambianţă, dar cel mai important lucru, reducerea costurilor de întreţinere prin optimizarea consumurilor de energie electrică şi termică. Prin încălzirea casei inteligent, în funcţie de gradul de ocupare săptămânal sau de momentul zilei,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Accident grav pe autostrada A3. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Mediafax acum 28 minute
Accidentul s-a produs în zona kilometrului 30. Pompierii au găsit la locul accidentului un camion şi un autoturism avariate. În maşină se afla un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani,

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°