Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Portret/ Tiberiu Pal, asigură distracţia la nunţile mureşenilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Cu o experienţă de 11 ani în domeniu, Tiberiu Pal este printre cei mai căutaţi DJ-ei din oraş, de către cuplurile care vor să-şi unească destinele. Mureşeanul are darul de a crea o atmosferă unică la evenimentele la care asigură muzica, iar acest lucru rămâne intipărit în mintea invitaţilor.

Tiberiu Pal iubeşte muzica de mic, iar la 15 ani a avut ocazia să organizeze, alături de fratele său şi câţiva prieteni, primele discoteci din mediul rural mureşean.

„Ideea de a organiza discoteci la ţară i-a venit unui prieten de-al meu, care i-a propus-o şi fratelui meu mai mare şi încă unui prieten. Aveau nevoie de un ajutor la transportul boxelor şi mixerelor, aşa că au apelat la mine. A pus fiecare ce avea pe acasă şi aşa am făcut rost de boxe, cabluri, casetofoanele cu sute de casete, glob de sticlă făcut dintr-un glob pământesc pe care am lipit bucăţi de oglindă”, mărturiseşte Tiberiu Pal. Fiind un lucru nou la vremea aceea, discotecile de la ţară era foarte apreciate, dar după doi ani prietenii s-au certat şi afacerea s-a destrămat.

De la discotecă la nuntă

Din acel moment însă, Tiberiu Pal a făcut cunoştinţă cu meseria de DJ la nunţi. „Trei dintre noi am fost chemaţi la nunta unei rude pentru a asigura muzica şi buna dispoziţie. Până atunci nunţile erau cu solişti vocali, deci venirea unui DJ era şi asta o premieră în judeţ la vremea aceea. Am primit felicitările invitaţilor, iar reacţia lor m-a determinat să îmi materializeze hobby-ul, dar de data acesta singur. Aşa că la 18 ani am devenit DJ la evenimente private şi nunţi”, spune Tiberiu Pal.

Tânărul a început să-şi achiziţioneze aparatură să colecţioneze muzică, iar în 2000, a fost pentru prima oară DJ la o nuntă. Conştient fiind de faptul că nu-şi putea asigura un trai decent doar din muzică, tânărul urmează cursurile Facultăţii de Inginerie, urmând exemplul tatălui său. După a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 57 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 26 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 42 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Un autobuz din Oradea a luat foc în mers / Nicio persoană nu a fost rănită

G4Media acum 41 minute
Un autobuz din Oradea a luat foc în mers, joi dimineață. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat ISU. „În dimineața zilei de joi, 27 iunie a.c., în jurul orei 07.50, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu izbuc

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vrei să te angajezi la stat? Poliţia Română scoate la concurs 1.053 posturi. Vezi pe ce posturi se angajează

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, conform unui comunicat pub

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°