Salcia, primul copac de la noi care infrunzeste primavara, careia i se mai spune si

rachita, poate fi vazuta adesea in locuri umede, pe malul apelor, in lunci, la campie si deal, dar si in orase.

In scop terapeutic, de la salcie se recolteaza scoarta de pe ramurile tinere, de doi-trei ani. Coaja de salcie contine o substanta numita salicozida, care se descompune in organism, rezultand acidul salicilic, adica aspirina naturala.

Pe langa aceasta substanta, coaja mai contine amidon, proteine, lipide, tanin, celuloza, substante minerale, vitamine.

De mii de ani, salcia este folosita pentru alungarea durerilor de tot felul. Are efecte tonice, antiseptice si antiinflamatoare, sedative, astringente si antireumatismale.

Ca leac impotriva racelii, gripei cat si a durerilor de oase se prepara o infuzie din 200 de ml de apa clocotita, care se toarna peste doua lingurite de planta uscata si maruntita. Lichidul se bea, cate 2-3 linguri, pe parcursul unei zile.

Decoctul de coaja de salcie este folosit ca leac impotriva febrei, a nevralgiilor,

reumatismului si gutei. Se pun la fiert, pentru 20, 30 de minute, doua linguri de planta uscata, in 250 ml de apa. Se strecoara si, din ceaiul rezultat, se iau cate 2-3 linguri pe parcursul unei zile.

Datorita proprietatilor sedative, salcia alunga insomnia. In caz de laringite si faringite este recomandat sa se faca gargara cu ceai de salcie.

Pulberea se obtine din coaja bine uscata si macinata de ori in rasnita de cafea. Se iau cate 2-3 grame de pulbere pe zi ca leac in caz de migrena, depresie, angoase.

Pentru rani si ulceratii ale pielii sunt recomandate compresele cu ceai din coaja de salcie. Se pun patru linguri de planta in 250 de ml de apa clocotita. Se lasa la infuzat cinci minute, dupa care se strecoara. Se spala locul afectat