Comisarii Protecţiei Consumatorului Galaţi au desfăşurat mai multe controale la agenţii economici care vând lichid pentru parbriz şi antigel. Din cei 11 operatori economici verificaţi, 10 au fost sanctionaţi cu amenzi în valoare totală de 8.100 lei
„Principalele deficienţe pe care le-am constatat au fost informaţiile netraduse în limba română, lipsa mărcii de certificare a conformităţii sau a numărului certificatului de conformitat, produce cu termen de valabilitate depăşit sau lipsa afişare preţuri", ne-a declarat Viorica Colgiu, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Totodată, s-a dispus măsura opririi temporare de la comercializare pentru produse în valoare de 1.252 de lei.
Atenţie, butelii defecte!
Comisarii Protecţiei Consumatorului au desfăşurat şi o acţiune de verificare a buteliilor pentru gaz petrolier lichefiat (GPL) tip aragaz. Au fost verificaţi un număr de 10 operatori economici, fiind aplicate amenzi în valoare de 7.000 de lei.
„Am constatat că buteliile aveau pelicula de vopsea deteriorată, fără garda de protecţie sau capac, deformări ale postamentului, ruginite sau lipsa marcării greutăţii nete", a spus Viorica Colgiu.
Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 5-14 ianuarie 2011.