Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestem kenyan: şase perechi de gemeni

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Un reportaj BBC prezintă cazul incredibil al lui Gladys Bulinya, din Nzoia, Kenya, care la 35 de ani are 12 copii, toţi gemeni non-identici. A avut doi soţi şi un iubit, însă toţi au părăsit-o considerând că este blestemată să nască numai gemeni. Tribul Busuku, din care face parte femeia, consideră că aduce ghinion să ai gemeni, iar dacă unul dintre ei moare asta înseamnă moarte sigură pentru unul sau ambii părinţi.

Primii gemeni s-au născut în 1993, doi băieţi, John şi James. Gladys a rămas însărcinată pe când era la liceu, însă nu s-a căsătorit cu tatăl copiiilor, amândoi fiind prea tineri.

Gladys a fost şocată când propria familie a îndemnat-o să-şi părăsească gemenii la spital, pentru a-i da spre adopţie.

În cele din urmă familia tatălui celor doi băieţi a acceptat să aibă grijă de ea şi de copii.

Cinci ani mai târziu, Gladys s-a îndrăgostit, s-a căsătorit cu un învăţător şi a dat naştere altor gemeni, Duncan şi Dennis. Considerând că este blestemată, socrii săi au trimis-o înapoi acasă la părinţii ei, cu tot cu cei doi copii.

Gladys n-a avut parte de prea multă înţelegere nici de la părinţii săi, cei doi aranjându-i o căsătorie cu un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă ca ea.

Istoria s-a repetat, Gladys a născut gemeni în 2003, pe Mercy şi Faith, apoi în 2005 au venit pe lume Carren şi Ivy, iar în 2007 s-a născut ultima pereche de gemeni, Purpose şi Swin.

După naşterea lui Purpose şi Swin, cel de-al doilea soţ al femeii a părăsit-o, considerând că este blestemată.

Primii născuţi, acum în vârstă de 17 ani, nu mai locuiesc cu Gladys, iar femeia îşi creşte cu greu ceilalţi copii fiind nevoită să muncească prin vecini.

„Acum trebuie să am fel de fel de slujbe ciudate pentru a-mi hrăni cei 10 copii, pentru că nu ştiu unde este soţul meu şi chiar dacă ar fi prin preajmă ar fi prea bătrân să muncească", declară Gla

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Mama fostei gimnaste Gina Gogean a MURIT într-un grav accident rutier, provocat de sora sportivei

Gandul acum 30 minute
Fosta gimnastă Gina Gogean (46 de ani), medaliată olimpică și multiplă campioană mondială și europeană, și-a pierdut mama într-un grav accident rutier, duminică dimineață, provocat de sora sportivei, care e medic pediatru la Spitalul de Copii din Ga

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 47 minute
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 12 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum 22 minute
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 4 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 3 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°