Crimele se înfăptuiesc din gelozie, dorinţă de înavuţire, invidie, răzbunare, în cursul unei încăierări, în urma unui viol... Sunt o consecinţă a nebuniei... Omorurile pe care le consemnează Anne Holt în „Aşa ceva nu se întâmplă niciodată” sunt comise din... plictiseală.
Inger Johanne Vik şi Yngvar Stubo sunt din nou prinşi în mecanismul unei anchete complicate. Dar ei au un alt statut social decât în „Eroare judiciară”, prima carte în care am făcut cunoştinţă cu ei. S-au căsătorit şi au şi un copil de câteva săptămâni. Stubo n-are însă parte de concediul paternal! Este rechemat la slujbă pentru ca să elucideze o serie de crime cărora le cad victime personalităţi cunoscute la nivel naţional.
Scena crimei arată înfricoşător în toate cele patru cazuri. Unei vedete de televiziune i s-a tăiat limba, după care a fost sugrumată, unui jurnalist i se înfige în ochi un stilou; după ce i se curmă zilele, unei politiciene i se vâră un Coran legat în piele între coapse, iar unui sportiv i se taie un deget şi i se lipeşte pe trăgaciul armei aţintite spre el. Ca să folosesc titlul unei cărţi de-ale mele, avem de-a face cu nişte „crime sofisticate”. Iar presa aţâţă şi mai mult jarul şi stârneşte panică, prezentând profanarea simbolică a cadavrelor, şi acuzând poliţia că bate pasul pe loc.
Culmea – cu toate că trec multe săptămâni de la săvârşirea lor, nu li se descoperă mobilul şi legătura dintre ele. Iar omuciderile fără nici un scop sunt cele mai greu de rezolvat. Fapt şi mai extraordinar – crimele amintesc de unele comise în SUA şi studiate la Quantico de viitorii ofiţeri ai FBI-ului.
"Nu mai ştia câţi oameni omorâse. Şi asta n-avea nici o importanţă. În majoritatea domeniilor, calitatea prima asupra cantităţii. În consecinţă, şi în al ei. Chiar dacă, de-a lungul anilor, plăcerea unui stil original îşi pierduse farmecul. Nu o dată, intenţionase să facă
