După o aterizarea palpitantă, la 4 dimineaţa am găsit uriaşul aeroport Cairo International, alteori un furnicar vibrând la orice oră din zi şi din noapte, aproape pustiu. La vamă am recunoscut că suntem jurnalişti, trebuind să explicăm triumfala viză de "business" pe care amabasada Egiptului la Bucureşti s-a gândit să ne-o aplice pe paşapoarte, cu o zi înainte. Atât le-a trebuit poliţiştilor de frontieră, parcă miraţi şi ei că am recunoscut atât de senini cea mai stigmatizată meserie din Egipt, din ultimele zile.

Ne-au plimbat paşapoartele dintr-un birou în altul preţ de vreo 30 de minute, aruncându-ne permanent priviri suspicioase. Incidentul nu ne-a împiedicat să ne alăturăm colegilor de zbor de la Antena 1, care rămăseseră şi ei între timp fără camerele de filmat profesionale, reţinute conştiincios de vameşii egipteni. Restricţia de circulaţie în Cairo a fost în vigoare până la şase dimineaţa. Vom pleca cât de curând spre piaţa Tahrir.

Până în piaţa Tahrir trebuie să supravieţuim traficului de neînchipuit al oraşului Cairo. Microbuzele plecă în toate direcţiile, motoretele cu trei pasageri şuieră pe langă glezne şi pietonii traversează intersecţii în care regulile de circulaţie sunt dictate exclusiv de simţuri. Pe trotuare au apărut zarzavagii, vânzătorii ambulanţi cu şerveţele şi parfumuri, lustargii de pantofi, iar terasele au deja clienţi la ora 11 dimineaţa. Unde sunt găştile care dictează regulile cu sabia, călareţii de cămile gata să ucidă pentru trei sute de euro şi miliţienii sub acoperire?

Soldaţii şi tancurile se înmulţesc pe măsură ce ne apropiem de Tahrir. La fiecare filtru se verifică bagajele, iar prefabricatele din beton şi tancurile sugrumă trotuarul încât numai doi oameni trec în acelaşi timp. Între Nil şi clădirile administrative tancurile şi mitralierele AK 47 impun disciplina cotidiană. În faţa mea o mămică corpolentă